Creşterea economică a României se va diminua în acest an la 6% în termeni reali - Unicredit
Creşterea economică a României se va diminua în acest an la 6% în termeni reali, de la un nivel de 7,7% în 2006, urmând o tendinţă de scădere până în 2009, cu 0,5 puncte procentuale anual, estimează UniCredit Group.
Creşterea economică este prevăzută să scadă anul viitor la 5,5% în termeni reali, ajungând la 5% în 2009, se arată într-un studiu UniCredit Group. Produsul intern brut pe cap de locuitor va creşte anul acesta la 5.198 de euro, de la 4.510 euro în 2006, şi îşi va continua ritmul ascendent până în 2009, la 6.249 de euro. UniCredit Group estimează o scădere a ratei inflaţiei la sfârşit de an cu jumătate de punct procentual, la 4,4%, iar pentru anul viitor este prevăzut un nivel de 4,2%. De asemenea, rata medie a inflaţiei se va diminua de la 6,6% anul trecut la 4,3% în 2007, în timp ce anul viitor va ajunge la 4,4%, urmând să scadă la 4% în 2009. Comisia Europeană anticipează pentru acest an un avans mediu al preţurilor de 4,6%, iar pentru 2008 de 4,5%, potrivit prognozei de primăvară. Contul curent a închis anul trecut cu un deficit de 9,97 miliarde euro echivalentul a 10,3% din PIB, pentru acest an fiind estimată o creştere a ponderii la 11,5%. "În 2007, previzionăm o mărire a deficitului de cont curent pe fondul deteriorării veniturilor din investiţii şi a unui deficit crescut al comerţului exterior, cu un volum tot mai mare de importuri, determinat de eliminarea taxelor vamale în urma aderării României la Uniunea Europeană", se arată în studiu. Comisia Europeană estimează o creştere a deficitului de cont curent pentru acest an la 12,1% din PIB, arătând că cererea internă puternică şi majorarea cheltuielilor bugetare sunt principalii factori deteminanţi. Datoria publică exprimată ca pondere în PIB va avansa de la 17,5% anul trecut la 18,4% în 2007 şi 19,4% în 2008, în timp ce totalul datoriei externe este prevăzut să scadă treptat, la 27% anul acesta, urmând să ajungă la 26,6% în 2009, mai arată analiştii UniCredit.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.