În acest an, în România: A XVI-a Conferinţă Internaţională a Întreprinderilor Mici şi Mijloci -Wasme 2005 se va desfăşura în România, sub patronajul preşedintelui României, în perioada 15-18 mai, a declarat zilele trecute, într-o conferinţă de presă, Ovidiu Nicolescu, preşedintele CNIPMMR. Manifestarea de la Bucureşti este organizată de Asociaţia Mondială pentru IMM-WASME, Uniunea Europeană a Artizanatului şi a Întreprinderilor Mici şi Mijlocii, şi Comisia Economică pentru Europa a Naţiunilor Unite. Reuniunea din România, la care vor participa întreprinzători din peste 80 de ţări ale lumii, se va desfăşura sub deviza: "Internaţionalizarea IMM-urilor şi tranziţia la economia bazată pe cunoştinţe". Convenţia va include cinci acţiuni majore, convenţia propriu-zisă, ce se va desfăşura în două sesiuni plenare, în cinci grupe de lucru, unde oamenii de afaceri vor avea posibilitatea să încheie contracte, şi nouă mini sesiuni. Tot în această perioadă va avea loc şi Forumul Internaţional al Oamenilor de Afaceri. De asemenea, va fi deschisă o expoziţie de studii, analize şi publicaţii ale instituţiilor internaţionale şi naţionale în domeniul IMM-urilor. La solicitarea oaspeţilor, organizatorii, printre care şi Consiliul Naţional al IMM-urilor, vor include în programul acţiunii şi vizite de studii şi afaceri: la o companie de software; un producător de elemente elastice din cauciuc; o firmă de produse fabricate din sârmă de oţel şi din oţel inox trasă la rece; o firmă producătoare de mobilă; o zonă viticolă şi o podgorie, precum şi un incubator de afaceri. Tot cu acest prilej, va fi lansat şi portalul mondial pentru IMM-uri, ceea ce înseamnă o vitrină a celor mai bune practici, un loc de prezentare , întâlnire şi cunoaştere a întreprinzătorilor.