Constituirea asociaţiilor proprietarilor de păduri privaţi
Legea nr. 46 (noul Cod Silvic) prevede (art. 93) că asociaţiile de proprietari de păduri se înfiinţează şi funcţionează în conformitate cu Ordonanţa de Guvern nr. 26/200 cu privire la asociaţii şi fundaţii. Pornind de la asemenea reglementări, în judeţul Bihor, după intrarea în vigoare a noului Cod Silvic (începând cu 31 martie 2008), s-a trecut la constituirea asociaţiilor proprietarilor de păduri privaţi.
Inspectoratul Teritorial de Regim Silvic şi de Vânătoare (ITRSV) Oradea, ca instituţie implicată (logistic şi prin consultanţă) a început, încă din luna aprilie a.c., să desfăşoare acţiuni destinate conştientizării proprietarilor de păduri privaţi pentru ca aceştia să purceadă la înfiinţarea unor astfel de asociaţii. "În acest sens, avea să ne spună, ieri, dl ing Sever Şerbănescu, inspector şef al ITRSV Oradea, am organizat o serie de întâlniri cu proprietarii de păduri privaţi din Bihor, întâlniri la care a participat şi dl Vasile Lupu, expert al Băncii Mondiale în cadru Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale".
Efectul acestor întâlniri a fost întocmirea, în premieră pentru judeţul Bihor, a proceselor verbale de constituire a primelor asociaţii ale proprietarilor de păduri privaţi şi alegerea conducerii asociaţiilor respective. Iar primele trei asociaţii s-au înfiinţat pe raza localităţilor Pomezeu, Copăcel şi Vârciorog. "Ceea ce trebuie să înţeleagă proprietarii de păduri privaţi este că se realizează, ca formă organizatorică, asocierea proprietarilor, nu a proprietăţilor, aşa cum este în cazul asociaţiilor urbariale, a composesoratelor, şi că fiecare proprietar dispune, conform legii, de bunurile pe care le deţine, cum ar fi: materialele lemnoase, fructe de pădure, ciuperci, plante medicinale", a menţionat dl ing. Sever Şerbănescu.
Un alt aspect important este că se alocă, de la bugetul de stat, fonduri în scopul sprijinirii înfiinţării asociaţiilor de păduri, prin decontarea, pe bază de factură, a unor cheltuieli pentru dotări (birotică) şi pentru taxele notariale. Astfel, sumele alocate sunt între 500 şi 3500 de lei. Punctul forte al avantajelor existenţei unei asociaţii a proprietarilor de păduri privaţi îl reprezintă posibilitatea de accesare a fondurilor europene, prin programe şi proiecte specifice. Iar accesarea unor asemenea fonduri se face mult mai uşor, când solicitantul reprezintă un grup (asociaţie) care deţine o suprafaţă relativ importantă de teren forestier. Pe lângă posibilitatea de a accesa fonduri europene, statul alocă, anual, fonduri destinate: refacerii pădurilor afectate de calamităţi naturale, combaterii bolilor şi dăunătorilor, finanţării unor cheltuiel şi pentru lucrări de regenerare a pădurilor. Totodată, prin existenţa acestei forme asociative, prin intermediul reprezentantului Consiliului director al asociaţiei (care păstrează în permanenţă legătura cu instituţiile statului şi cu alţi factori implicaţi în gospodărirea durabilă a pădurilor), orice proprietar de pădure din asociaţie va avea un mai bun acces la informaţiile pe care îl interesează: preţurile de vânzare, costul serviciilor silvice etc.
Pentru perioada următoare, cum a declarat dl ing. Sever Şerbănescu, personalul abilitat din cadrul ITRSV Oradea, coordonat de experţi ai Băncii Mondiale, va continua organizarea unor întâlniri, în toate zonele judeţului Bihor, pentru înfiinţarea de noi asociaţii. În acelaşi timp, cei care doresc să obţină informaţii despre constituirea asociaţiilor se pot adresa la ITRSV Oradea.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.