Viitorul Centru de afaceri al Federaţiei Patronilor Bihor * Interlocutor, dl. Ioan Lucian, preşedintele Federaţiei Patronilor Bihor - Din câte ştiu, zilele acestea au fost negocieri pentru obţinerea unei finanţări în vederea punerii în operă a unui obiectiv important pentru Federaţia Patronilor Bihor, obiectiv ce va avea un impcat deosebit asupra mediului de afaceri din judeţul nostru. Ne puteţi oferi detalii? - Cu ceva timp în urmă, Federaţia Patronilor Bihor şi-a propus demararea unei investiţii importante pentru mediul de afaceri bihorean: realizarea Centrului de afaceri şi a Clubului exclusivist al Federaţiei Patronilor Bihor, iar pentru înfăptuirea unui astfel de obiectiv s-a constituit o societate pe acţiuni din care fac parte membrii ai Federaţiei noastre. - În ce măsură un asemenea proiect poate deveni realitate? - Deja putem vorbi de faptul că s-a achiziţionat un imobil, în Cartierul rezidenţial "Beverly Hills" din Sânmartin, imobil construit în proporţie de 50 la sută şi care, prin extinderea lui, conform noului proiect, va deveni Centrul de afaceri al Federaţiei Patronilor Bihor. - Cât va costa o astfel de investiţie şi cum este gândit a arăta acest Centru de afaceri? - Investiţia cotată la 4 stele, se ridică la proximativ 1,5 milioane de euro şi va cuprinde săli de conferinţe, bibliotecă, săli de tratative comerciale, spaţii de cazare, restaurant, bar, spaţii de agrement. Odată terminată, această investiţie va reprezenta, în premieră naţională, cel mai important centru de afaceri al unei organizaţii patronale din ţara noastră. - Până să vorbim de inaugurarea Centrului de afaceri, ce se întâmplă acum? Când vor începe lucrările de extindere şi amenajare a ceea ce există? - Iată că am ajuns la prima întrebare. Întrucât fondurile necesare realizării obiectivului respectiv sunt mari, s-a recurs procedural, la o negociere pentru obţinerea unei finanţări din partea unei bănci, fapt împlinit zilele acestea. De asemenea, purtăm tratative cu mai multe firme de construcţii în vederea efectuării lucrărilor, conform noului proiect. - Şi când vor începe aceste lucrări, şi când se va inaugura Centrul de afaceri al Federaţiei Patronilor Bihor? - Lucrările vor începe în partea a doua a lunii viitoare, iar inaugurarea Centrului de afaceri este programată exact peste un an.