La începutul acestei săptămâni, la Direcţia pentru Cultură, Culte şi Patrimoniu Cultural Naţional Bihor a avut loc o prezentare a Certificatului european de competenţe în domeniul economic. Prezentarea a fost susţinută de Mariana Matache, preşedinta Asociaţiei Eurored.

Sistemul de certificare ECBL (European Business Competence Licence) este recunoscut în toate ţările europene, fiind important pentru cei care lucrează în domeniul economic. Sistemul de certificare se adresează angajaţilor şi colaboratorilor care nu au o pregătire economică, întreprinzătorilor, persoanelor care îşi creează o firmă, şomerilor şi persoanelor care se recalifică, precum şi studenţilor şi elevilor. Sistemul de certificare este structurat pe trei nivele, de la cei fără experienţă, până la cei cu studii economice. "Există trei nivele, A, B şi C, primul nivel (A) find pentru cei care înţeleg limbajul folosit în conducerea firmei, iar în urma acestuia stăpânesc elementele de bază necesare pentru gândirea şi negocierea economică. Nivelele B şi C sun pentru persoanele care au anumite cunoştinţe economice, iar absolvenţii ştiu să elaboreze şi să argumenteze planuri de afaceri pentru proiecte şi firme şi dobândesc cunoştinţe despre elaborarea unui buget, dar şi despre instrumentele economice de conducere a întreprinderii", a detaliat Mariana Matache, preşedinta Asociaţiei Eurored, în timpul prezentării. Cursurile durează între 16 şi 60 de ore, în funcţie de nivelul de cunoştinţe iniţial şi se poate alege între variantele "zi completă" sau "curs seral". Ca suporturi de curs pentru pregătirea examenului se pun la dispoziţie cărţi şi CD-uri. Testarea are loc pe parcursul a două ore şi este un examen scris, cursanţii trebuind să răspundă la 21 de întrebări ce le testează cunoştinţele teoretice, nivelul de înţelegere şi aplicaţii pe studii de caz. Pentru a putea fi considerat că ai absolvit un astfel de test, sunt nevoie 75 de puncte din cele 100 posibile, iar certificatul este emis de către ECBL International, Viena. Ariile tematice acoperite sunt contabilitate, obiectivele şi indicatorii de performanţă ai întreprinderii, calculul costurilor şi aspecte juridice.