Ce este pe ogoare, dar şi în hambare
Un 95 cu 23, pentru 93.000 de hectare
Euforia agricultorilor nu poate dura prea mult, chiar dacă producţiile au fost neaşteptat de mari, în această vară, la culturile cerealiere păioase. Toamna bate la uşă, iar lucrările câmpului înseamnă, deja, pregătiri pentru campania agricolă de toamnă: eliberarea suprafeţelor de teren şi efectuarea arăturilor în vederea derulării, în condiţii de calitate, a însămânţării grâului pentru recolta din anul viitor.
La ora actuală, în Bihor, s-a eliberat terenul pe 88.670 hectare, adică în proporţie de 95% faţă de 93.341 hectare suprafaţă programată. În ceea ce priveşte efectuarea arăturilor de vară, lucrarea a ajuns la "cota" de 23%, iar calculele pot continua. Adică, agricultorii bihoreni au de semănat 60.000 hectare cu grâu, 17.000 hectare cu orz, 1.000 hectare cu orzoaică şi 100 hectare cu rapiţă, la care se adaugă culturile furajere. Necesarul de sămânţă nu ridică probleme", apreciază drd. ing. Florian Pavel, director executiv al Direcţiei pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală (D.A.D.R.) Bihor.
Ignorarea subvenţiei pe produs?
Dă de gândit, în schimb, puţinătatea documentaţiilor tehnice care ar fi trebuit depuse la D.A.D.R. Bihor, documente din care să rezulte cât grâu a fost vândut de producător, la societăţi comerciale specializate în procesarea grâului. "Conform H.G. 1594/2003, se acordă sprijin financiar pe produs celor care valorifică producţia din anul agricol 2003-2004. Se dă, de exemplu, o primă de 500 lei/kg grâu predat la procesatori. Pentru a beneficia de acest sprijin financiar - continuă dl Florian Pavel - producătorul trebuie să depună la D.A.D.R. Bihor, o cerere şi factura din care să rezulte cui a predat grâul şi în ce cantitate".
Sunt foarte puţini, insă, producătorii agricoli care au depus, până acum, astfel de documente la D.A.D.R. Bihor, încât să poată beneficia de prima respectivă. "Unde este, totuşi, grâul producătorilor şi cui l-au vândut, dacă ei ignoră acest sprijin financiar acordat de la bugetul de stat?" - se întreabă directorul executiv al D.A.D.R. Bihor.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.