Există o anumită categorie de contribuabili care au obţinut, în anul 2005, venituri în valută sau echivalentul în lei al unei valute, venituri provenind din cedarea folosinţei bunurilor. Aceşti contribuabili au obligaţia, conform legislaţiei în vigoare, să completeze şi să depună o declaraţie specială privind realizarea veniturilor respective. Declaraţia specială privind veniturile realizate (formularul 200) se completează şi se depune, de către această categorie de contribuabili, la unitatea teritorială fiscală în raza căreia se află domiciliul fiscal al contribuabilului respectiv sau la organul fiscal în a cărui rază teritorială se află, după caz, bunul arendat sau închiriat. "În situaţia persoanelor fizice care au încheiat contracte de închiriere, subînchiriere, arendare consolidate în valută, evaluarea veniturilor obţinute din cedarea folosinţei bunurilor se determină pe baza chiriei/arendei lunare calculată la cursul de schimb al pieţei valutare din ultima zi a fiecărei luni, corespunzător lunilor din perioada de impunere", a menţionat doamna ec. Smaranda Scridon, director executiv al Direcţiei Generale a Finanţelor Publice Bihor. Trebuie reţinut că acest curs de schimb al pieţii valutare este numai cel comunicat de Banca Naţională a României. Depunerea Declaraţiei speciale privind veniturile realizate (formularul 200) în anul 2005, de către această categorie de contribuabili, se face până în data de 15 mari 2006. Nerespectarea prevederilor legale atrage, pentru cei în cauză, sancţiuni pecuniare - amendă între 50 şi 100 RON.