Buletinul procedurilor de reorganizare şi faliment
Guvernul a adoptat Hotărârea privind conţinutul, etapele, condiţiile de finanţare, publicare şi distribuire a Buletinului procedurilor de reorganizare judiciară şi faliment. Înfiinţarea Buletinului va avea ca efect crearea unui sistem informatic integrat şi informatizarea activităţii tuturor factorilor implicaţi în derularea procedurii reorganizării judiciare şi a falimentului.
Buletinul va fi editat şi difuzat de Oficiul Naţional al Registrului Comerţului, în format electronic, iar pe suport de hârtie va fi difuzat la cererea expresă a persoanelor solicitante. Tipurile de acte care vor fi publicate în Buletin sunt citaţii, convocări, notificări, comunicări ale hotărârilor judecătoreşti pronunţate de instanţele de judecată care aplică procedura de reorganizare judiciară şi faliment şi ale altor documente prevăzute de lege. Buletinul va îndeplini o funcţie de publicitate şi de comunicare a actelor efectuate în cadrul procedurii amintite, funcţie realizată, în prezent, de participanţii la procedură. Crearea acestui instrument va asigura, totodată, structurarea unitară, la nivel naţional, a sistemului de publicitate şi comunicare a actelor de procedură, contribuind astfel la sporirea nivelului de transparenţă a mediului de afaceri, prin consolidarea eficienţei procedurii reglementate de Legea 64/1995.
Editarea Buletinului procedurilor de reorganizare judiciară şi faliment va diminua cheltuielile generale ale instanţelor judecătoreşti, prin eliminarea cheltuielilor generate de emiterea şi comunicarea actelor de procedură, şi va contribui, substanţial, la soluţionarea cauzelor, prin excluderea motivelor de amânare pentru lipsă de procedură.
Ca surse iniţiale de finanţare pentru înfiinţarea Buletinului s-au luat în considerare sumele provenind din excedentul bugetar al Oficiului Naţional al Registrului Comerţului pe anul 2004, în proporţie de 78%.
Pe parcursul funcţionării Buletinului, pentru asigurarea accesului liber la datele publicate, este necesar ca Oficiul Naţional al Registrului Comerţului şi oficiile registrului comerţului de pe lângă tribunale să elibereze, contra cost, persoanelor interesate, copii certificate de pe documentele publicate.
Pentru susţinerea cheltuielilor de editare şi difuzare pe parcursul funcţionării Buletinului, se constituie şi un fond la dispoziţia Oficiului Naţional al Registrului Comerţului, prin aplicarea unei cote de 5% la taxele percepute de oficiile Registrului Comerţului de pe lângă tribunale, pentru operaţiunile de înregistrate, începând cu data publicării primului număr al buletinului.
Şi pentru că tot suntem la subiect, vă informăm că, potrivit datelor Oficiului Registrului Comerţului Bihor, până vineri, 27 mai, au fost încheiate 5.289 de constatări de dizolvare. Este vorba aici despre firmele care nu şi-au preschimbat vechile certificate de înmatriculare cu cele noi, de înregistrare, respectiv nu au obţinut Codul unic. Mai rămân în jur de 50 de societăţi, urmând ca, în perioada imediat următoare, şi acestea să intre în procedura stabilită prin lege. Urmează să vă ţinem la curent.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.