Beiuş - Taxele de păşunat şi de gloabă rămân ca în 2002
Consilierii locali beiuşeni, întruniţi în şedinţă vineri, 30 mai, au dezbătut proiectul de hotărîre "privind stabilirea taxelor de păşunat şi a taxelor de gloabă pe anul 2003". Deoarece vremea nefavorabilă a determinat întârzierea în vegetaţie a păşunilor, la care se adaugă terminarea stocurilor de furaje din anul trecut şi faptul că oborul a fost mult timp închis, aleşii urbei au decis să menţină aceste taxe la valorile din 2002, încercând, astfel, să uşureze cât de cât situaţia celor care se ocupă cu creşterea animalelor.
Prin urmare, taxele de păşunat pentru păşunea Beiuş-Delani şi golul de munte Şuhanul rămân de: 130.000 lei/cap (la cabaline), 100.000 lei/cap (bovine) şi 25.000 lei/cap (ovine şi caprine). Păşunea din golul de munte Şuhanul va fi închiriată prin licitaţie publică, preţul de strigare stabilindu-se la 80.000 lei/ha, iar taxa de păşune la 11.000 lei /cap de ovină sau caprină.
Taxele de gloabă sunt următoarele: 390.000 lei/cap (cabaline), 300.000 lei/cap (bovine), 75.000 lei/cap (ovine şi caprine, cu excepţia golului de munte, unde este de 33.000 lei).
Zilele de muncă contributivă se echivalează astfel: una pentru un cap de bovină sau cabalină învoită la păşunat ori pentru cinci ovine sau caprine.
Păşunatul a început din 15 mai, iar veniturile obţinute din încasarea taxelor vor fi folosite exclusiv pentru întreţinerea şi administrarea terenurilor destinate acestei activităţi.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.