Întreprinderile din România vor putea aplica pentru bani din Fondul European de Ajustare la Globalizare (FEAG), până la sfârşitul anului viitor, pentru a sprijini angajaţii pe care îi disponibilizează.

Conform unui Proiect pus în dezbatere de Ministerul Muncii, banii se acordă angajatorilor cu sediul în România care au concediat cel puţin 500 de salariaţi în patru luni, dar şi dacă "disponibilizările de personal au un impact semnificativ asupra ocupării şi a economiei locale". Proiectul mai prevede, de asemenea, faptul că cei interesaţi trebuie să se adreseze Agenţiei Naţionale de Ocupare a Forţei de Muncă (ANOFM).