Băncile sunt obligate la reeşalonarea sau refinanţarea creditelor, în cazul modificării contractelor
Senatul a adoptat Legea pentru aprobarea OUG nr. 174/2008, pentru modificarea şi completarea unor acte normative privind protecţia consumatorilor.
Potrivit OUG nr. 174/2008, "dobânzile, precum şi toate comisioanele, taxele, tarifele, spezele bancare sau orice alte costuri aferente acordării şi derulării contractului, respectiv - aferente unor servicii în privinţa cărora consumatorul nu dispune de libertate de alegere vor fi menţionate în contract, fără a se face trimiteri la condiţii generale de afaceri ale furnizorului de servicii financiare, lista de tarife şi comisioane sau orice alt înscris". Conform unui amendament, eventualele trimiteri la condiţii generale de afaceri ale băncilor vor rămâne inaplicabile în cazul în care acestea nu vor fi acceptate de client, la semnarea contractului. O altă modificare a OUG nr. 174/2008 prevede că imposibilitatea consumatorului de acceptare a condiţiilor referitoare la modificarea conţinutului clauzelor contractuale privind costurile nu va da dreptul băncilor să denunţe unilateral sau să rezilieze contractul fără o propunere de reeşalonare a graficului de rambursare sau fără o propunere de refinanţare a creditului raportat la veniturile actuale ale consumatorului. În aceste cazuri, OUG nr. 174/2008 stabileşte doar că orice notificare cu privire la modificarea conţinutului clauzelor contractuale referitoare la costuri va fi transmisă consumatorilor cu cel puţin 30 de zile înainte de intrarea acesteia în vigoare. Consumatorul are la dispoziţie un termen de 15 zile de la primirea notificării pentru a comunica opţiunea sa de acceptare sau de neacceptare a noilor condiţii. Neprimirea unui răspuns din partea consumatorului în termenul menţionat anterior nu este considerată acceptare tacită.
OUG nr. 174/2008 mai prevede, printre altele, că, în faza precontractuală, la solicitarea unei oferte de credit, băncile vor fi obligate să prezinte un grafic de rambursare sau orice alt document care să menţioneze costurile totale ce vor fi suportate de consumator şi un exemplar al proiectului contractului de credit. Mai mult, în contractul de credit vor fi menţionate dobânzile, precum şi toate comisioanele, taxele, tarifele, spezele bancare sau orice alte costuri aferente acordării şi derulării contractului. Actul normativ mai stabileste că băncile nu vor putea majora comisioanele şi, totodată, nu vor putea introduce altele noi, pe perioada derularii contractului de credit, fără a prejudicia, însă, prevederile privind modificarea dobanzii. În contract se va menţiona tipul de dobândă, variabilă şi/sau fixă, iar dacă dobânda este fixă numai pentru o anumită perioadă, aceasta va fi precizată cu exactitate. În cazul contractelor de credit cu dobândă variabilă, formula după care se calculează variaţia dobânzii va trebui indicată în mod expres în contract, cu precizarea periodicităţii şi/sau a condiţiilor în care survine modificarea ratei dobânzii, atât în sensul majorării, cât şi în cel al reducerii acesteia. De asemenea, băncile nu vor putea să modifice clauzele contractuale fără încheierea unui act adiţional, acceptat de client. Această prevedere va da clientului dreptul la rezilierea contractului, în cazul în care nu este de acord cu modificările propuse de bancă. Legea de aprobare va fi trimisă la Camera Deputaţilor, pentru dezbatere şi adoptare, în calitate de for decizional.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.