Guvernul va introduce măsuri dure, precum supraimpozitarea profiturilor obţinute de băncile străine, dacă băncile străine prezente în România nu îşi vor menţine liniile de finanţare în ţară şi vor încălca astfel înţelegerea convenită la Viena în luna martie, a declarat, marţi, premierul Emil Boc.

"Dacă băncile străine, prin reprezentanţele lor din România, nu vor înţelege că au fost la bine alături de români, adică au obţinut profituri extrem de importante în România, în vremuri foarte bune, iar acum, când vremurile sunt dificile, vor povara crizei numai pe umerii românilor şi ei să îşi retragă banii la băncile lor din străinatate, atunci Guvernul nu va sta cu mâinile în sân. Avem posibilitatea să aplicăm mai multe măsuri, care sunt şi în alte părţi ale lumii, precum acea taxă Robin Hood, numită supraimpozitarea profiturilor. Sperăm să nu ajungem la această situaţie", a spus Boc, la postul public de radio.
El a atenţionat că Guvernul poate lua "foarte repede" aceste măsuri, dar a asigurat că aceasta nu este dorinţa lui şi a niciunui coleg din Cabinet.
"Sper ca băncile străine să respecte înţelegerea şi să îşi menţină liniile de creditare (...) Nu se pot spăla pe mâini şi să ne trateze ca pe un stat care nu are nicio pârghie să intervină", a spus Boc.
Premierul a arătat că nu a primit semnale conform cărora băncile nu şi-ar menţine liniile de finanţare, dar că "mulţi au spus că au asemenea temeri".
El a apreciat că procesul de creditare ar putea fi relansat începând cu lunile iunie-iulie, după ce Banca Naţională a României va adopta o serie de reglementări specifice în domeniu, fără însă ca aceasta să presupună o revenire la perioada creditului cu buletinul.
Şeful Guvernului a arătat totodată că Executivul va adopta, miercuri, o serie de măsuri de sprijinire a întreprinderilor mici şi mijlocii, în vederea relansării procesului de creditare.
Directorul Direcţiei Supraveghere din BNR, Nicolae Cinteză, a declarat la finele lunii aprilie că băncile comerciale au intrat pe pierdere la nivel cumulat, în primul trimestru, în premieră în ultimii ani, pe fondul unor creşteri foarte mari a provizioanelor constituite în lunile ianuarie şi februarie.
Cinteză aprecizat că banca centrală a început o investigaţie la instituţiile de credit pentru a vedea modul în care au fost constituite provizioanele la finele anului trecut.
La sfârşitul lunii martie, FMI a obţinut acorduri scrise de la nouă bănci-mamă ale principalelor instituţii de credit din România, invitate la Viena, care s-au angajat să menţină finanţările acordate la nivelul de la finele lunii februarie şi să garanteze participarea cu capital suplimentar pentru susţinerea subsidiarelor locale.
Băncile care au semnat acorduri sunt Erste Group, Volksbank, Raiffeisen International, Societe Generale, UniCredit, EFG Eurobank, National Bank of Greece, Alpha Bank şi Piraeus.
BNR s-a angajat, atât în acordul cu FMI, cât şi în cel semnat cu Uniunea Europeană, să determine necesarul de capital suplimentar pentru băncile comerciale, pe baza testelor de stres, astfel încât să se asigure că rata de solvabilitate a fiecărei instituţii va fi menţinută peste 10%, nivel cu două puncte procentuale peste limita minimă legală în vigoare, de 8%.
Potrivit acordului cu FMI, testele de stres vor fi aplicate tuturor băncilor care au o cotă de piaţă pe active de peste 1%, precum şi instituţiilor de credit mai mici, selectate pe baza calităţii şi vulnerabilităţii portofoliilor de credit, evoluţia împrumuturilor neperformante în ultimul an şi rata actuală a solvabilităţii.
Surse bancare au declarat pentru MEDIAFAX că testele de stres realizate de BNR pe baza datelor financiare de la sfârşitul anului trecut indică o nevoie de capital suplimentar pentru băncile comerciale de cel mult un miliard de euro, odată cu majorarea, în luna septembrie, a limitei de solvabilitate de la 8% la 10%.
Guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, a declarat recent că rezultatele testelor de stres nu vor fi publicate în mod individual, pentru a nu fi intepretate eronat de piaţă.
Săptămâna trecută, Isărescu a arătat, într-o conferiţă la Iaşi, că oficialii BNR vor merge marţi, 19 mai, la Bruxelles pentru a adânci acordul încheiat cu băncile-mamă la Viena.
La Bruxelles se discută şi rezultatele testelor de stres.