AVAS propune: preluarea datoriilor bugetare ale firmelor scoase la privatizatizare
Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului (AVAS) a propus Ministerului Finanţelor preluarea datoriilor bugetare ale societăţilor aflate în portofoliu pentru privatizare, pentru a putea fi evitate situaţii de executare silită, a declarat preşedintele instituţiei, Răzvan Orăşanu.
"Suntem în discuţii pe această propunere. Eu cred că e normal să preluăm datoriile pentru societăţile pe care le privatizăm şi avem participaţii majoritare. Dacă Fiscul intenţionează să le execute, nu am nimic împotrivă, dar atunci le scot din portofoliul de privatizare. În funcţie de caz, trebuie urmărită varianta în care se maximizează veniturile la buget", a explicat Orăşanu. Dacă va fi acceptată de Ministerul Finanţelor şi Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, propunerea AVAS ar urma să fie inclusă în proiectul de lege privind privatizarea pe care autoritatea îl va prezenta Guvernului în luna septembrie. AVAS are deja în portofoliu creanţe bugetare preluate de la Ministerul Finanţelor Publice, privind garanţiile de stat pentru creditele externe, precum şi de la Casa Naţională de Asigurări de Sănătate, respectiv restanţele la contribuţiile de sănătate.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.