Pentru recoltarea din flora sălbatică a brazilor de Crăciun şi comercializarea acestora, ocoalele silvice de stat şi private, persoanele fizice şi juridice care comercializează pomi de Crăciun au obligaţia obţinerii autorizaţiei de mediu.

Aşa cum avea să menţioneze dl Călin Mocan, director executiv al Agenţiei pentru Protecţia Mediului (APM) Bihor, o asemenea prevedere este conformă Ordinului nr. 410/2008 al Ministerului Mediului şi Dezvoltării Durabile. În cazul celor din judeţul nostru, care intră sub incidenţa prevederilor Ordinului 410/2008, aceştia urmează să se adreseze la APM Bihor, depunând o serie de documente în vederea obţinerii autorizaţiei de mediu. Concret: cerere de autorizare; copie de pe documentul de plată a tarifului stabilit; studiu de evaluarea a stării resurselor biologice din flora şi fauna sălbatică - document elaborat de unităţi atestate în domeniu; certificatul unic de înregistrare cu codul CAEN declarat pentru activitatea pe care doreşte să o efectueze.
Desfăşurarea activităţii de recoltare şi comercializare a pomilor de Crăciun fără a exista autorizaţie de mediu se sancţionează, conform legislaţiei în vigoare, cu amendă contravenţională de la 10.000 lei la 15.000 lei - în cazul persoanelor fizice şi de la 35.000 lei la 40.000 lei - în cazul persoanelor juridice.