AUTOMOBILIŞTII ROMÂNI CUMPĂRĂ BENZINA CU ŢÂRÂITA
Peste 60% dintre conducătorii auto români din oraşe preferă să-şi alimenteze autovehiculele de la aceeaşi benzinărie, în timp ce doar 16,2% dintre ei aleg mai multe firme, relevă un studiu Daedalus.
Potrivit studiului realizat de compania de cercetare a pieţei, benzinăria preferată este Petrom (62%), urmată de Shell (10,2%), OMV (9,8%), MOL (4,5%) şi Lukoil (3,8%), alegerea fiind influenţată de numărul de staţii, dar şi de localizarea acestora.
Astfel, Shell cumulează un procent mare de preferinţe în Bucureşti, iar OMV în partea de vest a ţării. Benzinăriile MOL sunt mai căutate în regiunea intracarpatică, în timp ce Petrom are cea mai mare rată de preferinţă în Moldova şi cea mai mică în Bucureşti (unde concurenţa este mult crescută).
Studiul mai arată că principalele beneficii la o benzinărie sunt calitatea produselor oferite, preferată de 63,3% dintre consumatori, proximitatea serviciilor - 22,9% şi preţul practicat - 21,2%.
"Motivele pentru care principalele benzinării sunt alese sunt legate de specificul ofertei sau campania de comunicare realizată. Astfel, prin comparaţie cu celelalte benzinării, OMV este preferată, mai degrabă, pentru produse de calitate, Petrom pentru preţurile avantajoase, în timp ce la Shell alegerea vine din obişnuinţă şi datorită cardului de loialitate deţinut", a declarat, ieri, Daniel Enescu, directorul general al Daedalus Consulting.
De asemenea, studiul evidenţiază tendinţa consumatorilor de a alimenta des şi în cantităţi relativ mici, 60% dintre ei mergând la o benzinărie săptămânal sau mai des. Pe de altă parte, 80,8% dintre persoane pun benzină de mai puţin de 500.000 lei (14 dolari) la o alimentare.
Potrivit datelor Daedalus, cele mai multe persoane folosesc ca şi carburant benzina (87,6%), urmate de cele care folosesc motorina (10,9%), şi gazul lichefiat (1,5%). Procentul bărbaţilor care folosesc autovehicule echipate motoare alimentate cu motorină este aproape dublu decât cel al femeilor (12,5% faţă de 6,9%). Majoritatea vânzărilor de gaz lichefiat sunt înregistrate în partea de sud a României, respectiv Muntenia şi Bucureşti.
De asemenea, la ultima vizită într-o benzinărie, 19,5% dintre persoanele intervievate au declarat că au achiziţionat şi alte produse în afară de combustibili, cele mai des cumpărate fiind cele legate de autoturism (53,8%), produse alimentare (28,3%) şi băuturi alcoolice sau ţigări (24,5%). Acestea sunt urmate, la mare distanţă, de cosmetice şi produse de igienă personală (9,6%), jucării (3,6%) şi ziare/reviste/cărţi (3,3%).
Studiul a fost fost finalizat în luna mai - pe baza răspunsurilor formulate de 2.779 subiecţi în luna februarie - şi este reprezentativ pentru persoane cu vârsta cuprinsă între 18 şi 65 ani din mediul urban.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.