Desant prezent la Oradea Nu cu mult timp în urmă, vă informam că, în cursul acestei luni, se aşteaptă, la Oradea, echipa de specialişti care să se ocupe de recepţionarea, sigilarea, încărcarea şi transportarea, în Germania, a deşeurilor de pesticide din Bihor, substanţe chimice interzise a se mai utiliza datorită proprietăţilor dăunătoare organismului uman. De mai bine de două decenii s-au stocat, în Bihor, astfel de substanţe chimice, în două spaţii de depozitare (la Oradea şi la Oşorhei). Peste 100 de tone. Nu s-a găsit, în acest răstimp, soluţia - tehnică şi financiară - pentru distrugerea acestor substanţe, situaţie generalizată la nivel naţional. În urma unui proiect, prin sistemul de finanţare din cadrul Programului PHARE, s-a creat posibilitatea eliminării deşeurilor de pesticide din România. Punerea în practică se face de către specialişti ai unei firme din Germania, Sava. S-au creat, astfel trei centre de preluare: la Giurgiu, la Oradea şi la Suceava. Acum, au sosit în Oradea câţiva specialişti, ocupându-se de transvazarea, ambalarea, etichetarea, sigilarea acestor produse. Ele vor fi preluate şi încărcate, în condiţii de siguranţă, urmând a se efectua transporturi (auto) speciale cu destinaţia Germania, ţară în care se vor incinera.