Economiile în lei ale populaţiei au ajuns, la sfârşitul lunii iunie, la 35,33 miliarde de lei, în urcare cu 46,4% faţă de perioada similară din 2006, potrivit datelor Băncii Naţionale a României. În termeni reali, depozitele în lei ale gospodăriilor populaţiei au crescut cu 41,1% faţă de sfârşitul lunii iunie a anului trecut, se arată într-un comunicat al BNR. Avansul faţă de luna mai a acestui an a fost de 3,5%. Economiile în valută ale gospodăriilor populaţiei au scăzut cu 2,7% comparativ cu luna mai, dar au înregistrat o creştere de 31,5% faţă de iunie 2006. Depozitele rezidenţilor clienţi neguvernamentali au crescut în luna iunie cu 2,2% faţă de luna mai, la 100,43 miliarde de lei. Totodată, comparativ cu iunie 2006, depozitele au urcat cu 23,5%. Economiile în lei ale persoanelor juridice, societăţi nefinanciare şi instituţii financiare nemonetare, s-au majorat cu 3,8%, la 34,37 miliarde de lei. La sfârşitul lunii iunie, depozitele în lei ale persoanelor juridice au înregistrat o creştere de 17,2%, respectiv 12,9% în termeni reali, faţă de 30 iunie 2006. Depozitele în valută ale rezidenţilor gospodării ale populaţiei şi persoane juridice, societăţi nefinanciare şi instituţii financiare nemonetare, exprimate în lei, au scăzut cu 0,8%, la 30,72 miliarde de lei. Exprimate în euro, depozitele în valută au crescut cu 3,6%, la 9,8 miliarde de euro. Comparativ cu aceeaşi perioadă a anului precedent, depozitele în valută ale rezidenţilor exprimate în euro au înregistrat o creştere de 25,5%. Depozitele în valută ale gospodăriilor populaţiei au crescut cu 49,7%, iar depozitele în valută ale persoanelor juridice, societăţi nefinanciare şi instituţii financiare nemonetare s-au majorat cu 3,6%.