Atragerea de fonduri prin programe naţionale - Alocaţii financiare destinate mediului de afaceri din Bihor
Prin intermediul Ministerului pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii, Comerţ, Turism şi Profesii Liberale, actualmente Ministerul pentru IMM-uri, Comerţ şi Mediul de Afaceri, s-au derulat, în anul precedent, mai multe programe naţionale destinate acordării de sprijin financiar nerambursabil categoriilor de întreprinzători organizaţi fie ca societăţi comerciale sau cooperative, fie ca asociaţi familiale, cât şi persoanelor fizice independente.
O evaluare a efectului acestor programe naţionale de finanţare pentru mediul de afaceri beneficiar din judeţul nostru ne-a fost prezentată, dând curs solicitărilor noastre, de către Raluca Miclea, consilier la Centrul Teritorial de Informare, Consiliere şi Instruire pentru IMM-uri Bihor. Să reţinem, pentru început, cele 12 alocaţii financiare, în valoare de 112.224,66 lei, obţinute de agenţii economici din Bihor, în urma documentaţiilor depuse de aceştia în cadrul "Programului pentru sprijinirea dezvoltării IMM-urilor prin fonduri în limita sumelor plătite pentru profitul brut reinvestit." Prin acest Program se returnează firmelor contravaloarea a 16% din valoarea investiţiilor realizate şi achitate integral în anul 2007, din profit. Iniţial, au fost 15 agenţi economici înscrişi, însă doar 12 au beneficiat de acesată alocaţie financiară.
Un alt program de finanţare derulat în 2008 a fost cel destinat dezvoltării şi modernizării activităţilor de comercializare a produselor şi serviciilor de piaţă - singurul prin care sunt finanţate activităţi din domeniul comerţului, alături de cele din domeniul prestărilor de servicii. Dintre cei 56 de operatori economici înscrişi (prin cerere de finanţare), doar 23 au ajuns în etapa de depunere a dosarelor pentru evaluare, în final fiind acceptaţi 9 operatori economici. Acestora li s-au alocat, pe baza contractelor de finanţare, 187.271,48 lei. "Încă o nişă de finanţare valorificată de bihoreni a fost Programul naţional multianual (2006-2011) pentru susţinerea accesului IMM-urilor la servicii de instruire şi consultanţă. Astfel, deşi au fost 5 dosare depuse pentru evaluare, numai doi agenţi economici au primit aviz, iar suma alocată şi primită a fost de 30.000 lei", a detaliat Raluca Miclea.
În fine, printre beneficiarii de fonduri prin programele naţionale operaţionale din 2008 s-au aflat încă 5 bihoreni, în cadrul Programului naţional multianual 2005-2011 pentru dezvoltarea culturii antreprenoriale în rândul femeilor manager din sectorul IMM.
Ca o concluzie, din Bihor s-au înscris (prin procedura online) 90 de solicitanţi pe diferitele programe naţionale de finanţare derulate în 2008, dintre care au existat 28 de beneficiari, în urma evaluării şi aprobării documentaţiilor depuse.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.