Certificatul privind atestarea impozitul plătit de nerezidenţi se eliberează de către organul fiscal teritorial în raza căruia plătitorul de venit este înregistrat, pe baza cererii depuse de beneficiarul venitului sau de plătitorul de venit, în numele acestuia.
Impunerea veniturilor
Conform titlului V "Impozitul pe veniturile obţinute din România de nerezidenţi şi impozitul pe reprezentanţele firmelor străine înfiinţate în România" din Legea nr. 571/2003 privind Codul Fiscal şi a Hotărârii Guvernului nr. 44/2004 pentru aprobarea normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 571/2003, cu modificările şi completările ulterioare, în situaţia în care, la plata primului venit, persoanele fizice nerezidente nu prezintă plătitorului de venituri certificatul de rezidenţă, veniturile se vor impuse, potrivit legii. Totodată, dacă aceşti nerezidenţi prezintă plătitorului de venituri certificatul de rezidenţă, veniturile se impun potrivit Convenţiei de evitarea dublei impuneri încheiate între România şi ţara de rezidenţă a acestora, şi unitatea fiscală poate să elibereze certificatul pentru atestarea impozitului plătit în România.
Documente necesare
Solicitarea certificatului pentru atestarea impozitului plătit în România se poate face de către nerezidentul însuşi, sau de o altă persoană, prin depunerea următoarelor principale documente: cererea tip, în limba română şi limba engleză, referitoare la eliberarea Certificatului privind atestarea impozitului plătit conform Convenţiei de evitare a dublei impuneri încheiată între România şi... (ţara de rezidenţă) de persoane juridice nerezidente; copiile declaraţiilor 100 - "Declaraţie privind obligaţiile de plată la bugetul de stat", pentru fiecare lună, din care să rezulte declararea impozitului de plată pentru nerezidenţi; copia documentului de plată pentru a face dovada plăţii impozitului datorat de nerezidenţi; certificatul de rezidenţă fiscală, în original, tradus şi legalizat. Unitatea fiscală competentă la care se depun aceste documente: Administratia Finanţelor Publice (AFP) a Municipiului Oradea, cam. 3, pentru persoane juridice române cu domiciliul fiscal în municipiul Oradea, respectiv DGFP Bihor, Biroul Metodologie şi Asistenţă Contribuabili, Compartimentul evitarea dublei impuneri si acorduri fiscale internaţionale, cam. 303, pentru persoane juridice române cu domiciliul fiscal în restul judeţului şi pentru contribuabilii mijlocii.
Pentru relaţii suplimentare, contribuabilii se pot adresa la AFP a municipiului Oradea sau DGFP Bihor.