Sub egida Direcţiei pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală (DADR) Bihor, Unitatea Fitosanitară Bihor organizează, astăzi, în Băile Felix (Hotelul "Crişana"), o întâlnire gen atelier de lucru având ca temă "Paşaportul fitosanitar".
Această reuninune de lucru începe la ora 9,30 şi se desfăşoară cu participarea inspectorilor de carantină fitosanitară din 11 judeţe: Arad, Bihor, Bistriţa Năsăud, Caraş Severin, Cluj, Hunedoara, Maramureş, Mureş, Satu Mare, Sălaj şi Timiş. Subiectele ce se vor aborda în cadrul atelierului de lucru vizează implementarea, la nivel teritorial, a reglementărilor fitosanitare privind paşaportul fitosanitar şi măsurile de protecţie fitosanitară.