Camera de Comerţ şi Industrie (C.C.I.) Bihor organizează, în temeiul atribuţiilor conferite prin lege şi la cererea celor interesaţi, arbitrajul comercial pentru soluţionarea de litigii comerciale interne şi internaţionale. Amănunte în acest sens, de la invitatul nostru, dl. Constantin Badea - director general al CCI Bihor.

- Vă propunem să începem prin a defini arbitrajul comercial.
- Arbitrajul comercial constituie o modalitate alternativă de soluţionare a litigiilor patrimoniale, evaluabile în bani, născute din acte şi fapte de comerţ. Arbitrajul comercial este organizat potrivit convenţiei părţilor aflate în litigiu şi în temeiul prevederilor Codului de Procedură Civilă.
- În cadrul CCI Bihor, cine anume are o asemenea competenţă?
- Comisia de Arbitraj Comercial, care este special constituită în acest scop. Ea este compusă din 15-20 de arbitri-experţi în dreptul comercial, are un preşedinte şi doi vicepreşedinţi. Comisia respectivă are un statut special. De adăugat şi faptul că în cadrul CCI Bihor funcţionează un departament prin intermediul căruia se oferă celor interesaţi informaţii cu privire la litigiile comerciale.
- Pornind de la faptul că această Comisie de Arbitraj Comercial există în cadrul CCI Bihor, îneamnă vreo restricţionare pentru operatorii economici, în sensul să fie sau nu membri ai CCI Bihor, pentru a se putea adresa Comisiei?
- Nu există nicio restricţionare din acest punct de vedere. Se pot adresa Comisiei de Arbitraj Comercial toţi operatorii economici din judeţ. Ceea ce trebuie reţinut este că soluţionarea prin arbitraj a litigiilor comerciale se poate face numai dacă există încheiat un contract între părţi (operatori economici), contract în care să se stipuleze clauza compromisorie. Într-o astfel de clauză se menţionează că orice litigiu patrimonial decurgând din sau în legătură cu acest contract, inclusiv referitor la validitatea, interpretarea, încheierea, executarea sau desfiinţarea lui, va fi soluţionat prin arbitraj organizat de Comisia de Arbitraj de pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie Bihor, în conformitate cu Regulamentul şi Regulile de procedură arbitrală ale acestei Camere. Hotărârea arbitrală este definitivă şi obligatorie. Inserarea într-un contract comercial a clauzei de arbitraj, în caz de litigiu, îndreptăţeşte partea interesată să ceară soluţionarea pe calea arbitrajului, fiind exclusă competenţa instanţelor judecătoreşti.
- În cât timp se rezolvă un litigiu comercial de către Comisia de Arbitraj?
- De regulă, în cel mult cinci luni de la data consituirii tribunalului arbitral, iar înainte de începerea procedurii arbitrale părţile pot apela la o procedură de conciliere sau mediere, cu caracter facultativ, instrument prin care se pot armoniza interesele părţilor, evitându-se litigiile comerciale, cu toate incovenienţele lor.
- Ce cheltuieli presupune a te adresa Comisiei de Arbitraj Comerciale?
- Este un avantaj pentru cei care ajung într-o asemenea situaţie, întrucât cheltuielile sunt mai accesibile, comparativ cu cele de la Tribunal. De altfel, avantajele recurgerii la arbitrajul comercial sunt mai multe. Printre acestea aş aminti simplitatea procedurii arbitrale, chiar dacă litigiul este judecat de arbitri specializaţi, aleşi de părţi care au deplină încredere în aceştia, dezabterile în cauză şi dosarul litigiului fiind confidenţiale. Totodată, împotriva sentinţei arbitrale nu se pot exercita căi de atac, cu excepţia unei acţiuni în anulare vizând doar motive de nelegalitate şi nu de netemeinicie.
- Câte cauze au existat sau există pe rol la Comisia de Arbitraj Comercial?
- În acest an, s-au înregistrat 12 cauze, dintre care 8 s-au soluţionat, celelalte fiind în derulare.
- Vă muţumesc.