Agenţia de Protecţie a Mediului (A.P.M.) Bihor a fost şi gazda, ieri, 30 aprilie a.c., a întâlnirii membrilor Comitetului Judeţean de Coordonare a Planului Local de Acţiune pentru Mediu (PLAM) la nivelul judeţului Bihor. Scopul, analizarea şi includerea, totodată, a propunerilor de completare (problematică şi pe domenii) a proiectului PLAM şi, în final, aprobarea PLAM Bihor. Pe lângă faptul că acest Plan Local de Acţiune pentru Mediu cuprinde, prin complexitatea sa, obiectivele judeţului Bihor, el face şi obiectul includerii în strategia de mediu structurată în Planul Regional de Acţiune pentru Mediu (PRAM), cât şi în Planul Naţional. Astfel, şi judeţul Bihor se aliniază - ca acţiuni în derulare şi acţiuni viitoare - la unele dintre standardele prevăzute de Uniunea Europeană. De altfel, înfăptuirea, în perioada ce urmează, a unora dintre proiecte va avea şi susţinere financiară prin programe europene, cum este Phare. Asupra subiectului vom reveni.