Aparatele fiscale, obligatorii pentru toate unităţile de schimb valutar
Toate unităţile care efectuează operaţiuni de schimb valutar vor fi obligate să utilizeze aparate de marcat electronice fiscale, a decis Guvernul printr-o ordonanţă aprobată în ultima şedinţă.
Executivul justifică necesitatea deciziei prin faptul că Banca Naţională a lărgit sfera categoriilor de entităţi care pot efectua operaţiuni de schimb valutar, incluzând şi alte persoane juridice.
Actul normativ aprobat de Guvern extinde obligativitatea utilizării acestor aparate asupra tuturor unităţilor care efectuează operaţiuni de schimb valutar, cu excepţia operaţiunilor efectuate prin intermediul automatelor de schimb valutar. Potrivit legii, pentru livrările de bunuri efectuate prin automate comerciale nu este obligatorie utilizarea aparatelor de marcat electronice fiscale.
Activităţile de asigurări şi cele ale caselor de pensii sunt scutite, la rândul lor, de obligativitatea utilizării aparatelor de marcat electronice fiscale.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.