ANAF modifică Declaraţia privind impozitul pe profit
Conform unui Proiect de ordin al Agenţiei Naţionale de Administrare fiscală (ANAF), impozitul pe profit pentru anul în curs va fi declarat, în 2009, prin utilizarea unui nou model al formularului 101 - Declaraţie privind impozitul pe profit.
Proiectul de Ordin al ANAF vizează modificarea şi completarea Ordinului ANAF nr. 101/2008 privind aprobarea modelului şi conţinutului formularelor utilizate pentru declararea impozitelor, taxelor şi contribuţiilor cu regim de stabilire prin autoimpunere sau reţinere la sursă, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I nr.70 din 30 ianuarie 2008. Astfel, Proiectul ANAF înlocuieşte actualul formular 101 - Declaraţie privind impozitul pe profit -, cu un nou model al declaraţiei, şi modifică, totodată, instrucţiunile de completare. Proiectul ANAF aduce modificări şi în cazul instrucţiunilor de completare a formularului 100 "Declaraţie privind obligaţiile de plată la bugetul de stat", a formularului 102 "Declaraţie privind obligaţiile de plată la bugetele asigurărilor sociale şi fondurilor speciale" şi a formularului 104 "Declaraţie privind distribuirea între asociaţi a veniturilor şi cheltuielilor". Menţionăm că, potrivit legislaţiei fiscale în vigoare, formularul 100 este utilizat pentru declararea impozitului pe veniturile din salarii, în timp ce, formularul 102 este folosit, în principal, pentru declararea următoarelor obligaţii fiscale: contribuţtii sociale datorate de angajator; contribuţii sociale reţinute de la asiguraţi; contribuţia angajatorilor la Fondul de garantare pentru plata creanţelor salariale;
contribuţia pentru finanţarea unor cheltuieli de sănătate pentru produsele din tutun şi pentru băuturi alcoolice; contribuţia pentru finanţarea unor cheltuieli de sănătate din activităţi publicitare la produsele din tutun şi băuturi alcoolice.
Proiectul de Ordin al ANAF ar urma să se aplice pentru declararea impozitelor şi taxelor datorate începând cu 1 ianuarie 2009, cu termen de declarare 25 februarie 2009, cu excepţia prevederilor referitoare la Declaraţia privind impozitul pe profit, care se vor aplica începând cu declararea obligaţiilor anuale aferente anului fiscal 2008.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.