În Bihor, domină solurile acide şi alcaline * În acest an, 450 milioane lei (ROL) destinate studiilor agrochimice pentru ameliorarea solurilor. * Studii finalizate pe 500 hectare, iar pentru alte 2000 hectare lucrările sunt în derulare. * Amendamentele se acordă gratuit. Suprafaţa agricolă a judeţului Bihor este de 499.209 hectare, din care arabilul reprezintă 308.412 hectare, diferenţa fiind păşuni, fâneţe, vii şi livezi. Cât priveşte compoziţia chimică a solului, care asigură un grad mai mare sau mai scăzut de productivitate, în Bihor domină solurile acide şi alcaline. Asupra acestor soluri este necesară efectuarea unor lucrări de ameliorare pentru a spori potenţialul productiv al terenurilor respective. Cunoaşterea însuşirilor agrochimice ale solurilor şi a tendinţei de evoluţie a acestora se realizează prin elaborarea periodică a cartărilor agrochimice. Conform cartărilor efectuate de către Oficiul de Studii Pedologice şi Agrochimice (OSPA) Bihor pe 67% din suprafaţa agricolă a judeţului, rezultă 334.097 hectare teren agricol, din care 240.032 hectare teren arabil, cu soluri acide, slab acide, neutre, slab alcaline, alcaline şi puternic alcaline. Din această clasificare, cele mai mari suprafeţe sunt ocupate de terenurile agricole cu soluri slab acide (129.059 ha) şi acide (118.578 ha), slab alcaline (38.263 ha) şi puternic acide 22.864 ha). Cât priveşte terenul arabil, există 102.516 hectare cu soluri slab acide, 81.330 ha cu soluri acide, 12.166 ha cu soluri puternic acide; slab alcaline - 25.976 ha, iar alcaline şi puternic alcaline - 911 hectare. Pentru acest an, aveam să aflăm de la dl dr. ing. Teodor Jurcuţ - directorul OSPA Bihor, programul stabilit, la nivel de judeţ, program destinat efectuării studiilor pentru ameliorarea solurilor este pentru 5000 hectare, costurile fiind de 450 milioane lei vechi, bani acordaţi de la bugetul statului. Până acum s-au efectuat astfel de studii pe 500 hectare, valoarea lucrărilor fiind de 50,8 milioane (ROL) şi sunt în derulare studii pe încă 2000 de hectare. "Pe baza acestor studii agrochimice pe care le efectuează OSPA Bihor, se stabileşte, inclusiv, cum şi cât se aplică amendamente. Un fapt e clar - continuă dl Teodor Jurcuţ - se impun măsuri urgente de protecţie şi de ameliorare a stării de reacţie a solurilor din Bihor". De subliniat, totodată, că efectuarea studiilor agrochimice, acordarea amendamentelor şi transportul acestor amendamente sunt suportate, ca efort financiar, de la bugetul statului, fonduri ce se alocă prin Ministerul Agriculturii şi se derulează prin Direcţia pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală Bihor.