Accelerarea procesului de implementare a reglementărilor privind ajutorul de stat face obiectul unor prevederi ale recentei Hotărâri de Guvern (nr. 490/2005) publicată în 14 iunie a.c., în Monitorul Oficial al României. Acest act normativ stabileşte, printre altele, că ajutoarele de stat sub formă de schemă sau ajutoare individuale prevăzute în proiecte de acte normative sau administrative se notifică la Consiliul Concurenţei şi se acordă numai după autorizarea lor de către Consiliul Concurenţei. Acest subiect, de altfel, a dorit să-l evidenţieze, ieri, domnul inspector de concurenţă Octavian Domocoş, de la Inspectoratul de Concurenţă Bihor, ţinând, totodată să vină şi cu detalii despre derularea în bune condiţii a raporturilor de colaborare dintre autorităţile locale şi Consiliul de Concurenţă Bihor. "Conform prevederilor legale, toate autorităţile publice locale, şi mă refer la judeţul nostru, care au acordat ajutoare de stat cu caracter social sau şi în vederea înlăturării efectelor cauzate de dezastre naturale sau de evenimente excepţionale, au obligaţia să le raporteze la Consiliul Concurenţei, până la data de 31 iulie 2005. Doresc să menţionez - continuă dl Octavian Domocoş - că această raportare se face pentru anii 2002, 2003 şi 2004." Ca măsuri imediate, aveam să aflăm, Consiliul de Concurenţă Bihor a demarat, în teritoriu, o serie de acţiuni pentru sensibilizarea autorităţilor locale în vederea îndeplinirii în termenul legal a acestor obligaţii ce le revin. Totodată, pe lângă raportările din anii anteriori, autorităţile locale care urmează să acorde ajutoare cu caracter social consumatorilor individuali sau ajutoare pentru înlăturarea efectelor cauzate de dezastre naturale sau de evenimente excepţionale au obligaţia, conform prevederilor legii, de a notifica, în prealabil, aceste ajutoare, la Consiliul de Concurenţă Bihor.