Societatea Comercială AGROIND Cauaceu organizează mâine, 5 iunie, ora 12.00, la Ferma agricolă de la Diosig, o întâlnire cu fermierii bihoreni şi specialişti ai instituţiilor din domeniul agriculturii.

Obiectivul acestei activităţi cu caracter profesional este prezentarea şi promovarea a douăsprezece soiuri de grâu cultivate pe loturile semincere experimentale de la Ferma din Diosig. "Printre activităţile pe care le desfăşurăm în cadrul societăţii noastre comerciale, suntem şi reprezentanţi în Bihor ai mai multor firme producătoare de sămânţă din Austria, Franţa şi Germania. Acum, de pildă, prin loturile semincere pe care le avem, producem şi putem prezenta cultivatorilor bihoreni mai multe soiuri de grâu", a precizat dl. Dan Corbuţ - managerul SC Agroind Cauaceu.
Este o întâlnire profesională care, totodată, oferă şi perspectiva extinderii, prin cultivarea în Bihor, a acestor soiuri de grâu cu caracteristici performante. Vom reveni asupra acestui subiect.