Agricultura, în balanţa economiei judeţului
Semănăturile de primăvară, în minus cu 26.000 de hectare
Pentru însămânţarea culturilor agricole de primăvară, judeţul Bihor a avut un program, ca suprafaţă, de 170.989 de hectare. S-a ajuns, la final, prin a se realiza programul respectiv în proporţie de aproape 85%, ceea ce înseamnă că pe 26.000 de hectare nu s-a reuşit înfiinţarea culturilor agricole de primăvară din acest an, conform situaţiei prezentată de Direcţia pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală (DADR) Bihor.
Ceea ce s-a reuşit, conform programului, a fost însămânţarea, în această primăvară, a ovăzului (14.000 hectare), orzoaicei (2.000 ha), a cartofilor timpurii, de vară şi de toamnă (10.500 ha), la care se adaugă muştarul (100 ha), mazărea şi fasolea boabe (pentru fiecare câte o sută de hectare), sorgul (2.000 ha), cultivarea pepenilor, pe 850 hectare. Cât priveşte cultivarea legumelor, lucrarea este la "cota" de 83% din suprafaţa programată. Până acum, putem spune că este vorba despre jumătatea plină a paharului...
La ce anume se înregistrează agricultorii bihoreni cu minus la lucrările de înfiinţare a culturilor de primăvară? În primul rând, la două dintre culturile agricole cu cea mai mare pondere în judeţ, ca suprafaţă şi importanţă economică: porumbul şi floarea-soarelui. De pildă, porumbul ar fi trebuit semănat pe suprafaţa totală de 86.398 de hectare, dar s-a ajuns doar la 70.000 de hectare. Adică, un minus de 16.398 hectare. Cât priveşte floarea-soarelui, deficitul este de 4.500 de hectare, din cele 25.000 hectare programate. Nici la sfecla de zahăr nu s-a reuşit încadrarea în prorgam, minusul de suprafaţă fiind de 730 hectare, însemnând 64% suprafaţă cultivată. Soia, pentru care se prevăzuse 3.500 hectare, s-a semănat în proporţie de 54%, iar la plantele de nutreţ (17.038 hectare, în total) minusul este de 2.639 de hectare. Până că şi la cultura orezului, cel care prevăzuse 150 de hectare a ajuns la doar 23 de hectare.
Trăgând linie şi adunând suprafaţa de teren necultivat se ajunge la 26.000 de hectare. Ipotetic, dacă pe această suprafaţă se cultiva porumb, ar fi însemnat, la o medie pe hectar de 3.500 kg, o producţie totală de aproximativ 91.000 de tone de porumb...
Una dintre cauzele care au influenţat, într-o anumită măsură, neîncadrarea în suprafeţele prevăzute în programul de însămânţări de primăvară ar fi, conform opiniei dlui ing. Szabo Zoltan, director executiv ajunct al DADR Bihor, lăsarea terenurilor agricole nelucrate acolo pe unde trece viitoarea autostradă Bucureşti - Oradea: "Proprietarii terenurilor care se scot din circuitul agricol au evitat, din prudenţă, să mai cultive, neştiind exact când şi cât din aceste terenuri se va lua pentru autostradă".
În altă ordine de idei, acum se derulează şi lucrările de întreţinere la diferitele culturi agricole înfiinţate în primăvară. La sfecla de zahăr, spre exemplu, s-a efectuat prima prasilă mecanică, aceeaşi lucrare fiind executată pe 57% din suprafaţa cultivată cu floarea- soarelui şi pe 38% din suprafaţa cultivată cu porumb.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.