România îndeplineşte majoritatea cerinţelor şi angajamentelor ce se desprind din negocierile la capitolul Agricultura, fiind înregistrate progrese semnificative în ce priveşte alinierea la acquis-ul comunitar, potrivit raportului de ţară al Comisiei Europene, informează Ministerul Agriculturii. Potrivit unui comunicat al Ministerului Agriculturii, documentul contabilizează progresele înregistrate în ceea ce priveşte cadrul instituţional, sistemele de management (agenţia de plăţi şi sistemul integrat de administrare şi control), organizaţiile de piaţă şi domeniul sanitar veterinar. În acelaşi timp, două din cele mai dificile şi mai îndelungate reforme din sectorul agricol, restituirea terenurilor şi privatizarea fermelor de stat, ``se află în faza finală de implementare, 93,5% din terenuri fiind restituite până la data raportului``. De asemenea, România a făcut progrese în direcţia alinierii cu acquis-ul comunitar, în special pe parcursul ultimului an, se mai arată în comunicat. Raportul mai menţionează paşii înainte făcuţi în direcţia consolidării structurilor menite să gestioneze fondurile de dezvoltare rurală. În ceea ce priveşte programul SAPARD, deşi Comisia Europeană îşi exprima, la data elaborării raportului (iulie 2004), anumite reţineri faţă de utilizarea sumelor alocate pentru anul 2000, până la data de 6 octombrie ``s-au înregistrat modificări importante în derularea fondurilor``, precizează comunicatul. Reprezentanţii Ministerului Agriculturii afirmă că sumele angajate prin contracte de finanţare depăşesc alocările pentru anul 2000, iar plăţile autorizate reprezintă 92% din fonduri, acestea fiind efectuate în proporţie de 81%. Raportul Comisiei Europene (CE) prezentat, miercuri, la Bruxelles arată că România are o economie de piaţă funcţională, iar continuarea reformelor o va ajuta să facă faţă concurenţei şi forţelor economice din interiorul Uniunii Europene, menţionînd în acelaşi timp şi persistenţa unor probleme structurale. Potrivit documentului, capacitatea administrativă a fost întărită prin progresele realizate în agricultură, sectorul veterinar şi cel fitosanitar, dar este solicitată o atenţie deosebită pentru consolidarea Agenţiei SAPARD.