Agricultura ecologică - Înscrierea operatorilor, până în 30 decembrie
* Înscrierea se face la DADR Bihor - Compartimentul Agricultură Ecologică, prin cmpletarea unui formular tipizat.
* Pentru a beneficia de sprijin financiar nerambursabil pentru activitatea din anul 2008, operatorii în agricultura ecologică vor depune dosarele cu documentaţia aferentă, până în data de 12 decembrie a.c.
Publicat în Monitorul Oficial al României (nr. 767/14 noiembrie a.c.), Ordinul Ministrului Agriculturii nr. 671/2008 aduce modificări privind data până la care se fac înscrieri în agricultura ecologică de către operatorii care practică agricultura ecologică. În acest sens, în fiecare an, inclusiv acum, termenul limită de înscriere a activităţii este 30 decembrie. Înscrierea se face la Direcţia pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală (DADR) Bihor - Compartimentul Agricultură Ecologică, prin completarea unui formular tipizat. "Până la ora actuală, din judeţ s-au înscris 21 de operatori, în condiţiile în care, în anul 2007, existau 38 de agricultori practicanţi ai agriculturii ecologice", a declarat dna ing. Maria Bocşe, consilier superior la DADR Bihor şi responsabil cu agricultura ecologică pentru judeţul Bihor.
Cei 21 de operatori în agricultura ecologică sunt: fie apicultori - cu 450 familii de albine, fie cultivatori de cereale (261,74 hectare), de leguminoase (63,75 ha), de plante oleaginoase (16,31 ha), fie deţinători de păşuni şi fâneţe (152,44 ha), de arbuşti fructiferi (15,20 ha) şi de livezi (4,8 ha), fie crescători de vaci pentru lapte (45 de capete), de bovine la îngrăşat (125 capetre) sau de ovine (238 capete).
Cum remarca dna Maria Bocşe, se preconizează creşterea numărului de înscrieri, până în 30 decembrie a.c., mai ales şi urmare a facilităţilor de acum, în sensul acordării de sprijin financiar nerambursabil, ca stimulent practicanţilor de agricultură ecologică. De altfel, un alt aspect ce trebuie avut în vedere este că, până în data de 12 decembrie a.c., se pot depune documentaţiile necesare în vederea întocmirii dosarului pentru a se beneficia de sprijin financiar nerambusabil pentru activitatea din 2008 în domeniul agriculturii ecologice. Depunerea documentaţiilor (a dosarului) se face tot la DADR Bihor - Compartimentul Agricultură Ecologică.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.