Sesiunea de depunere a cererilor de finanțare pentru Submăsura 6.1 „Sprijin pentru instalarea tinerilor fermieri” dedicată celor din diaspora se prelungește până la data de 5 iulie 2021, ora 16.00 - a informat AFIR.

Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale a prelungit termenul până la care românii din diaspora se pot înscrie la fondurile europene de câte 40.000 de euro sau 50.000 de euro pentru tineri fermieri. Scopul investițiilor sprijinite în cadrul acestei submăsuri este de sprijinire a stabilirii pentru prima dată a tinerilor fermieri ca șefi/ conducători unici ai unei exploatații agricole. Printre obiectivele submăsurii se numără: creşterea numărului de tineri fermieri care încep pentru prima dată o activitate agricolă ca şefi/conducători de exploataţie, fiind încurajați să devină competitivi, să se asocieze, să participe la lanţurile alimentare integrate; îmbunătăţirea managementului, creşterea competitivităţii sectorului agricol; crearea posibilității tinerilor fermieri rezidenți, cu un minim de cunoștinte de bază, în vederea instalării ca şefi/ conducători ai exploatației agricole; încurajarea tinerilor și a familiilor din mediul rural de a se stabili în mediul rural, ceea ce va crea un efect pozitiv asupra economiei naționale în general. Alocarea financiară pentru această sesiune continuă este de 20 milioane de euro. Pragul de calitate pentru perioada mai-iulie este de 25 de puncte. Până în prezent au fost depuse 172 de proiecte a căror valoare însumează 6,9 milioane euro, până la atingerea plafonului de depunere a proiectelor fiind disponibile fonduri în valoare de 23 milioane euro. Sprijinul public acordat prin PNDR 2020 pentru instalarea tinerilor fermieri este 100% nerambursabil, în valoare de 40.000 de euro sau de 50.000 de euro, în funcție de dimensiunea exploatației agricole (dimensiunea exploatației agricole se poate calcula și prin noua aplicație pusă la dispoziția publicului pe pagina de internet a AFIR - http://so.afir.info/). Finanțarea se acordă tinerilor fermieri sub formă de sumă forfetară în două tranșe: 75% din cuantumul sprijinului - la semnarea Contractului de finanțare și 25% din cuantumul sprijinului - în funcție de implementarea corectă a Planului de Afaceri, fără a depăși trei ani (cinci ani pentru exploatațiile pomicole) de la semnarea Contractului de finanțare. Acordarea sprijinului va fi proporțională cu gradul de îndeplinire a Planului de Afaceri. Ghidul solicitantului și materialele necesare accesării pot fi consultate pe site-ul AFIR, www.afir.info - Investiții PNDR, în secțiunea dedicată submăsurii 6.1 “Sprijin pentru instalarea tinerilor fermieri”.