Acordarea tichetelor de vacanţă
Hotărârea Guvernului pentru aplicarea OUG nr. 8/2009 prevede că modul de acordare a tichetelor de vacanţă se stabileşte, prin regulament de ordine interioară, de către angajatorii care au obţinut în anul fiscal anterior profit sau venit, împreună cu organizaţiile sindicale legal constituite sau cu reprezentanţii angajaţilor.
Potrivit actului normativ, părţile vor stabili, de comun acord, numărul salariaţilor care pot primi anual tichete de vacanţă şi nivelul sumelor care se acordă anual salariaţilor sub formă tichetelor de vacanţă, ţinând seamă de posibilităţile financiare proprii ale angajatorilor, precum şi de categoriile de beneficiari care primesc tichete de vacanţă.
Acordarea tichetelor de vacanţă se aplică următoarelor categorii de angajatori: instituţiile din sectorul bugetar, inclusiv cele care se finanţează integral din venituri proprii, regiile autonome, societăţile comerciale la care statul este acţionar unic sau acţionar majoritar, societăţile şi companiile naţionale şi angajatorii care încadrează personal prin încheierea unui contract individual de muncă.
Angajaţii care primesc tichete de vacanţă nominale sunt singurele persoane îndreptăţite să utilizeze tichetele de vacanţă în perioada menţionată pe acestea. Pachetul de servicii turistice care poate fi achiziţionat pe baza tichetelor de vacanţă poate cuprinde servicii de cazare, alimentaţie publică, transport, tratament balnear şi de agrement.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.