În cadrul conferinţei de presă organizată, ieri, la Oradea, de Federaţia Patronilor Bihor, s-a semnat acordul de parteneriat între Federaţie şi SC Expo Varadinum.
Scopul acestui acord este de a organiza în comun manifestări cu caracter economic, manifestări menite să dinamizeze mediul de afaceri bihorean. "Acordul vine ca o recunoaştere a rolului important pe care îl au atât Federaţia Patronilor Bihor, cât şi Expo Varadinum în dezvoltarea mediului de afaceri, cât şi a relaţiilor de afaceri stabilite de cele două instituţii cu patronii din judeţul nostru şi din alte judeţe din ţară", a specificat dl Ioan Lucian, preşedintele Federaţiei Patronilor Bihor.
În urma semnării acordului de parteneriat, cele două instituţii vor realiza un calendar comun de evenimente.