Accesul rezidenţilor la deschiderea de conturi în străinătate
Pas important pentru convertibilitatea totală a leului:
Noul Regulament valutar va permite liberalizarea accesului rezidenţilor la deschiderea de conturi curente şi de depozit în străinătate. Decizia este, totodată, în concordanţă cu principiul liberalizării treptate, mai întâi a intrărilor de capital, şi apoi a ieşirilor de capital.
Calendarul de liberalizare a contului de capital convenit cu Uniunea Europeană prevede atingerea convertibilităţii totale până la data de 1 septembrie 2006, odată cu ridicarea restricţiilor privind operaţiunile cu instrumente de piaţă monetară care au un potenţial speculativ mai pronunţat. În opinia reprezentanţilor Băncii Naţionale a României, accesul liber al rezidenţilor la deschiderea de conturi curente şi de depozit în străinătate - decizie care va intra în vigoare la data publicării în Monitorul Oficial a modificărilor Regulamentului valutar - va contribui la atenuarea presiunilor de apreciere a leului.
În luna mai, creditarea - curbă ascendentă
Potrivit datelor oficiale, în luna mai, masa monetară a crescut cu 33,4 la sută faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, iar creditarea înregistrând şi ea o creştere reală - de 25,9 % faţă de luna mai 2004. Situaţia a făcut necesară adoptarea unor măsuri suplimentare pentru descurajarea creditării în valută, îmbunătăţirea structurii creditului neguvernamental şi prevenirea apariţiei unor potenţiale riscuri de ordin prudenţial. În consecinţă, Consiliul de Administraţie al BNR a hotărât extinderea aplicării ratei de 30 la sută asupra tuturor pasivelor în valută indiferent de scadenţa şi de data atragerii lor, măsură ce se va implementa în două etape: aplicarea, începând cu perioada 24 iulie - 23 august 2005, a unei rate de 15 % pentru pasivele în valută cu scadenţă mai mare de doi ani atrase înainte de 23 februarie 2005 inclusiv, şi a unei rate de 30 % începând cu perioada de aplicare 24 august - 23 septembrie 2005 pentru pasivele menţionate anterior.
Limitarea creditelor pentru persoanele fizice
Noile reglementări stipulează că totalul angajamentelor de plată lunare (rata creditului şi dobânda aferentă tuturor tipurilor de contracte de credit, precum şi a contractelor de leasing ori de cumpărare de bunuri în rate), nu poate depăşi 40 la sută din veniturile nete lunare ale solicitantului de credit şi, după caz, al familiei acestuia. De asemenea, angajamentele de plată lunare decurgând din credite de consum şi imobiliare, indiferent de creditor, nu pot depăşi 30 la sută, respectiv 35 la sută din veniturile nete lunare ale solicitantului de credit şi, după caz, ale familiei acestuia. De asemenea, pentru a spori eficienţa măsurilor de limitare a riscului de credit pentru persoanele fizice, se intenţionează elaborarea un act normativ care să stabilească standarde minime de autorizare, reglementare şi supraveghere pentru instituţiile financiare nebancare.
"Banca Naţională va continua să monitorizeze cu atenţie evoluţiile economice şi monetare astfel încât prin adecvarea instrumentelor sale să asigure menţinerea conduitei prudente a politicii monetare în vederea atingerii ţintelor de inflaţie pe termen mediu şi lung. Cât priveşte limitarea riscului de credit pentru împrumuturile persoanelor fizice, noile reglementări vor intra în vigoare la 30 de zile de la publicarea în Monitorul Oficial" - ne-a declarat ec. Florica Floruţiu, director al Sucursalei Bihor a Băncii Naţionale a României.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.