* Sprijinul financiar nerambursabil pentru instalarea tinerilor fermieri este de 10.000 de euro - pentru o exploataţie agricolă cu dimensiunea minimă de 6 UDE, iar peste aceată dimensiune sprijinul financiar poate creşte cu 2.000 de euro/1 UDE, dar nu va putea depăşi 25.000 de euro/exploataţie.
* O exploataţie agricolă primeşte o singură dată sprijin financiar prin Măsura 112.
Din data de 3 decembrie a.c., a devenit operaţională Măsura 112 - "Instalarea tinerilor fermieri", din cadrul Programului Naţional de Dezvoltare Rurală (PNDR) 2007-2013. Beneficiarii acestor prevederi, cazul celor din Bihor, pot depune cereri de finanţare însoţite de documentele aferente la Oficiul Judeţean de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit (OJPDRP) Bihor, până în data de 27 februarie 2009.
Cât priveşte beneficiarii eligibili, aceştia sunt fermierii în vârstă de până la 40 de ani (neîmpliniţi la data depunerii cererii de finanţare) persoane fizice sau juridice care practică, în principal, activităţi agricole şi a căror exploataţie agricolă are o dimensiune economică între 6 şi 40 UDE, este situată pe teritoriul ţării şi este înregistrată în Registrul fermelor sau Registrul agricol. Unitatea de dimensiune economică (UDE) reprezintă dimensiunea economică a unei exploataţii agricole determinată pe baza marjei brute standard a exploataţiei, conform Deciziei Comisiei Europene. Valoarea unei UDE este de 1200 euro. "Referitor la categoriile de beneficiari eligibili, doresc să precizez că aceasta înseamnă: persoană fizică, persoană fizică înregistrată şi autorizată conform prevederilor OUG nr. 44/2008, societate cu răspundere limitată (SRL) înfiinţată în baza Legii 31/1990 republicată şi cu modificările şi completările ulterioare. Important este de reţinut că persoanele fizice neautorizate la data depunerii cererii de finanţare au obligaţia să se înregistreze şi să se autorizeze până la data încheierii contractului de finanţare cu APDRD", a specificat dl. ing. Florian Vesa - director adjunct la OJPDRP Bihor.
Referitor la condiţiile minime obligatorii pentru primirea sprijinului financiar nerambursabil, solicitantul trebuie să îndeplinească următoarele criterii: a) să se instaleze pentru prima dată în exploataţia agricolă ca şef (conducător) al acesteia; b) să deţină sau să se angajeze să dobândească pregătirea profesională (competenţe, calificări) în raport cu activitatea pe care urmează să o desfăşoare; c) să prezinte un plan de afaceri pentru dezvoltarea exploataţiei; d) să fie membru al unei familii de fermier.
Acest sprijin financiar de instalare a tinerilor fermieri se acordă în două tranşe: prima tranşă se acordă la data aprobării, de către APDRP, a solicitării, suma fiind de 60% din valoarea totală, iar a doua tranşă, de 40%, se acordă la îndeplinirea acţiunilor prevăzute în planul de afaceri, plan conform standardelor europene.
De menţionat că tinerii vor fi obligaţi să restituie întreaga sumă primită ca sprijin financiar, dacă încetează activitatea agricolă mai devreme de 3 ani de la data depunerii solicitării de plată pentru cea de-a doua tranşă de bani. Alte informaţii, la OJPDRP Bihor sau de pe site-ul www.apdrp.ro.