Măsura 312 se referă la "Sprijin pentru crearea şi dezvoltarea de microîntreprinderi, iar Măsura 313 se referă la "Încurajarea activităţilor turistice". În scopul ca potenţialii beneficiari de finanţări nerambursabile care se încadrează la M 312 şi M 313 să cunoască, din vreme, prevederile acestor două Măsuri, condiţiile de eligibilitate, cum să întocmească proiectele, Direcţia pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală (DADR) Bihor a luat iniţiativa de a organiza, prin Compartimentul Dezvoltare Rurală (abilitat în acest sens), întâlniri, în teritoriu, cu potenţialii beneficiari bihoreni.
Aceste întâlniri zonale vor avea loc, conform celor stabilite de DADR Bihor, după următorul program: marţi - 5 august a.c., ora 10:00, la Beiuş (sediul Primăriei) - participanţii vor fi din localităţile Beiuş, Lazuri de Beiuş, Tărcaia, Finiş, Pocola, Uileacu de Beiuş, Remetea, Curăţele, Budureasa şi Drăgăneşti; joi - 7 august, ora 10:00, la Oradea, sediul DADR Bihor - sunt invitaţi cei din localităţile Girişu de Criş, Sântandrei, Sânmartin, Paleu, Hidişel, Lăzăreni, Borş, Toboliu, Nojorid, Biharia şi Oşorhei.