În perioada 26-27 mai a.c. a avut loc la Bucureşti un eveniment major din calendarul anului 2003 al organismelor internaţionale de contabilitate şi audit, respectiv, cea de a treia conferinţă a Federaţiei Experţilor Contabili Mediteraneeni, FCM, al cărei membru fondator este şi Corpul Experţilor Contabili şi Contabililor Autorizaţi din Romania CECCAR. DEZIDERATE EUROPENE PENTRU PROFESIA CONTABILĂ Tema conferinţei a fost "Provocări cu care se confruntă profesia contabilă", iar evenimentul a constituit un prilej de analiză, alături de reprezentanţi şi specialişti din ţările participante, a măsurilor pentru recâştigarea încrederii investitorilor în raportările financiare prin întărirea profesiei contabile. Expunerile şi intervenţiile efectuate în legătură cu temele conferinţei au contribuit la clarificarea mai bună a unor aspecte legate de convergenţa în implementarea standardelor de raportare financiară şi în aplicarea standardelor internaţionale de audit, de comportamentul profesionistului contabil. ULTIMA STRIGARE, ANUL 2005 În ultimii ani, în ţările UE s-au făcut paşi mari pentru îmbunătăţirea sistemului de raportare financiară, iar FEE conlucrează cu toţi partenerii în dezbaterea acestor aspecte. S-a subliniat că pieţele de capital au nevoie de o raportare financiară de înaltă calitate, iar Europa este prima regiune majoră din lume care a cerut aplicarea IFRS-urilor până în anul 2005. În acest context, trebuie subliniat rolul EFRAG, care aduce o contribuţie majoră din partea sectorului privat, organism înfiinţat pentru a da glas punctului de vedere european în ce priveşte evoluţia IFRS-urilor. Problemele legate de armonizarea şi de implementarea IFRS-urilor s-a reţinut că nu sunt deloc uşoare pentru nici o ţară, cu atât mai mult pentru ţările candidate sau recent admise în UE. Conferinţa a reiterat recomandările FEE potrivit cărora mecanismul de implementare a IFRS trebuie să fie în trepte şi etape, începând cu situaţiile financiare consolidate şi ale societăţilor cotate, continuând cu situaţiile financiare la toate societăţile de interes public şi terminând cu situaţiile financiare la întreprinderile necotate. Totodată, s-au subliniat aspecte legate de etica profesională şi, cu deosebire, cele de integritate şi independenţă, aspecte care stau în permanenţă în atenţia organismelor profesionale membre ale FCM. FILIALA CECCAR ÎŞI IA ROLUL ÎN SERIOS Tocmai de aceea, rolul CECCAR la nivel de filială va consta în pregătirea cadrelor care vor aplica normele europene şi normele internaţionale în domeniul contabilităţii sub aspectul teoretic şi practic, membrii filialei fiind beneficiari ai asistenţei acordate de organismul profesional pentru întocmirea situaţiilor financiare. De asemenea, filiala CECCAR îşi asumă şi difuzarea de material documentar pentru aplicarea normelor contabile, reforma în domeniul contabil presupunând şi elaborarea normelor contabile în concordanţă cu directivele europene.