Potrivit unui studiu realizat de Coface Intercredit, în România se înregistrează o rată a falimentelor de 0,9% din totalul firmelor active la nivelul anilor 2003 şi 2004. Cazurile de faliment înregistrate sunt concentrate de patru sectoare de activitate, care deţin 65% din totalul înregistrat în România: comerţul cu amănuntul, comerţul cu ridicata, agricultura şi industria alimentară. Cristian Ionescu, director general al Coface Intercredit Romania, declară că în sectorul comercial au loc 35% din cazurile de faliment, fapt explicabil prin prisma creşterii numărului de supermarketuri şi hipermarketuri care au câştigat piaţa micilor comercianţi. Din totalul de 3.982 de falimente înregistrate în anul 2004, cea mai mare pondere o deţine zona de centru a ţării, respectiv 26,85%, urmată de zona de sud-est, cu 19,56%. Braşov este judetul campion, cu cel mai mare număr de cazuri de faliment din ţară, respectiv 9% din totalul acestora. Bucureştiul se plasează pe locul doi, cu 8,5% din totalul cazurilor.