Potrivit Calendarului impozitului pe venit şi al contribuţiilor sociale, în luna iunie, contribuabilii trebuie să îndeplinească mai multe obligaţii fiscale.
Astfel, la 15 iunie trebuie efectuate plăţile anticipate aferente trim. II 2009, de către contribuabilii care realizează venituri din activităţi independente, din cedarea folosinţei bunurilor, cu excepţia impozitului pe veniturile din arendare, precum şi venituri din activităţi agricole.
Economie
Creditul neguvernamental a scăzut
Potrivit unui comunicat al Băncii Naţionale a României (BNR), soldul creditului neguvernamental acordat de instituţiile de credit a scăzut cu 1,0 la sută, în aprilie (-1,3 la sută în termeni reali), faţă de luna martie, până la nivelul de 200,553 miliarde lei.
- 05 Iunie 2009
- Citeste
Depunerea cererilor pentru subvenţii în zootehnie - Termen prelungit până în 15 iunie
Crescătorii de animale, pentru specia bovină, ovină/caprină beneficiază de sprijin financiar, iar pentru subvenţia aferentă anului 2009 se depun cererile şi documentele justificative la centrele locale ale Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) Bihor.
- 05 Iunie 2009
- Citeste
Investiţiile în economia românească - în scădere
Potrivit datelor publicate de Institutul Naţional de Statistică (INS), investiţiile realizate în economia României în primul trimestru din acest an au scăzut cu 0,3%.
- 04 Iunie 2009
- Citeste
AGROIND Cauaceu - întâlnire cu fermierii bihoreni: Prezentarea şi promovarea mai multor soiuri de grâu
Societatea Comercială AGROIND Cauaceu organizează mâine, 5 iunie, ora 12.00, la Ferma agricolă de la Diosig, o întâlnire cu fermierii bihoreni şi specialişti ai instituţiilor din domeniul agriculturii.
- 04 Iunie 2009
- Citeste
Învestituri la şefia unităţilor deconcentrate din agricultură
În cursul zilei de ieri, cu participarea reprezentanţilor Prefecturii Bihor, au avut loc instalările oficiale a mai multor directori coordonatori şi directori coordonatori adjuncţi ai unităţilor deconcentrate din agricultură, din judeţul nostru, după aplicarea prevederilor OUG nr. 37/2009 privind măsurile de îmbunătăţire a activităţii administraţiilor publice.
- 04 Iunie 2009
- Citeste
Din a doua decadă a lunii iunie, demarează a doua etapă a Programului Rabla
În prima etapă a programului, desfăşurată în perioada 20 martie - 29 mai a.c., au fost scoase din uz 12.064 autoturisme, iar suma distribuită a ajuns la valoarea de 45.843.200 lei. Reamintim că, pentru anul 2009, pentru Programul "Rabla" au fost alocate 228 milioane lei, în vederea scoaterii din uz a 60.000 de autoturisme.
- 04 Iunie 2009
- Citeste
Solceta Ştei vizează îmbunătăţirea serviciilor către beneficiari
Chiar dacă sediul este situat pe strada Cuza Vodă nr. 13, un număr care pentru superstiţioşi înseamnă ghinion, în ultimii ani, S.C. Solceta S.A. Ştei şi-a ridicat continuu ştacheta calităţii serviciilor, acest fapt datorându-se, de şapte ani, ing. Nicolae Aniş, absolvent al Facultăţii de Mecanică Timişoara - promoţia 1982, cel care deţine funcţia de director general, iar dorinţa sa de muncă, ambiţia, seriozitatea, dar şi disciplina impusă angajaţilor a dat roade deosebite. În urma unui program concertat de acţiuni atât din partea societăţii, cât şi a Primăriei oraşului Ştei, societatea a fost impusă ca operator regional apă-canal şi salubritate.
- 04 Iunie 2009
- Citeste
Pentru iunie, dobânda de referinţă este de 9,71%
- 03 Iunie 2009
- Citeste
Lista contribuabililor inactivi
A intrat, ieri, în vigoare Ordinul preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF) privind aprobarea Listei contribuabililor declaraţi inactivi.
- 03 Iunie 2009
- Citeste


