Secretarul de stat în Ministerul Turismului, Corneliu Popovici, a declarat că pensiunile turistice şi cele agroturistice ar putea beneficia de scutiri de impozite pentru a se dezvolta şi susţine turismul rural, apreciind că în aceste categorii se încadrează 1.200. de unităţi.
Economie
Solicitări de evaluare a efectelor calamităţii la culturile agricole
Seceta excesivă prelungită din primăvara acestui an, cât şi grindina care s-a abătut asupra unor suprafeţe agricole din judeţul Bihor au avut ca efect calamitarea, în proporţii diferite, a culturilor agricole, pe areale mai mari sau mai mici.
- 29 Iunie 2009
- Citeste
Noi norme ANAF cu aplicare de la 1 iulie: Atribuirea numerelor EORI
* Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) a elaborat noi Norme privind procedura de înregistrare în România a operatorilor economici în vederea atribuirii numerelor EORI, care se vor aplica pe teritoriului Uniunii Europene, de la 1 iulie 2009.
* Ordinul ANAF nr. 1554/2009 a fost publicat în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 429/24 iunie.
- 29 Iunie 2009
- Citeste
BNR a injectat 5,9 miliarde lei în piaţa interbancară
Banca Naţională a României (BNR) a realizat, vineri, o operaţiune de tip repo, prin intermediul căreia a injectat în piaţă 5,9 miliarde de lei, la o dobândă de 9,5% pe an, egală cu rata de politică monetară.
- 27 Iunie 2009
- Citeste
Preţul energiei electrice va rămâne constant
Preţul energiei electrice va rămâne, cel mai probabil, constant de la 1 iulie, întrucât o reducere ar perturba sistemul, în timp ce preţul gazelor naturale furnizate consumatorilor va scădea cu 5%, a declarat, vineri, preşedintele ANRE, Petru Lificiu.
- 27 Iunie 2009
- Citeste
La APM Bihor, instalarea oficială a noului director
La sediul Agenţiei pentru Protecţia Mediului (APM) Bihor, a avut loc ieri, 26 iunie, instalarea oficială a noului director coordonator al acestei instituţii, dr. ing. Ovidiu-Constantin Dăescu.
- 27 Iunie 2009
- Citeste
Certificatul de atestare fiscală, imaginea corectă a contribuabilului
Certificatul de atestare fiscală este emis de unitatea fiscală competentă, la solicitarea contribuabililor, din oficiu sau la solicitarea altor autorităţi publice, în cazurile şi în condiţiile prevăzute de reglementările legale în vigoare.
- 27 Iunie 2009
- Citeste
Accesarea de fonduri europene şi guvernamentale prin PNDR - Continuă să crească numărul proiectelor selectate din Bihor
Comisia naţională de selectare a proiectelor depuse de către potenţialii beneficiari de fonduri europene şi guvernamentale prin Programul Naţional de Dezvoltare Rurală (PNDR) 2007-2013 a transmis judeţului nostru un nou semnal pozitiv: încă 38 de proiecte din Bihor au primit aviz favorabil, fiind selectate, şi urmând să intre în procedurile de punere în practică, implicit de primirea fondurilor europene aferente.
- 27 Iunie 2009
- Citeste
Cresc taxele pentru jocurile de noroc
- 26 Iunie 2009
- Citeste
CE cere României reducerea deficitul bugetar
- 26 Iunie 2009
- Citeste


