Comenzile noi din industrie, pe total piaţa internă şi externă, au crescut în ianuarie, în termeni nominali, atât faţă de decembrie, cât şi faţă de luna corespunzătoare din 2009, cu 13,9% şi, respectiv, cu 16,3%.
Comenzile noi din industrie, pe total piaţa internă şi externă, au crescut în ianuarie, în termeni nominali, atât faţă de decembrie, cât şi faţă de luna corespunzătoare din 2009, cu 13,9% şi, respectiv, cu 16,3%.
Ministerul Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri a lansat în dezbatere publică un Proiect de lege care vizează eliminarea controalelor repetate nejustificat la acelaşi agent economic, astfel că o firmă va fi controlată doar o singură dată în decursul a doi ani. În caz contrar, angajaţii statului care dispun controale nejustificate vor fi amendaţi cu până la 2.000 lei.
Comisariatul Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor (CJPC) Bihor, a înregistrat 33 de reclamaţii împotriva societăţilor financiare.
Camera de Comerţ şi Industrie (CCI) Bihor deţine avizul şi este autorizată să realizeze programe de instruire privind însuşirea noţiunilor fundamentale de igienă a muncii, pe mai multe module.
Calendarul sesiunilor de depunere a proiectelor şi fondurile alocate
* Pentru anul 2010, vor deveni operaţionale mai multe măsuri (domenii de activitate) incluse în Programul Naţional de Dezvoltare Rurală, astfel încât, pe bază de proiecte, să se poată accesa fonduri europene nerambursabile destinate realizării unor diverse investiţii.
* În urma reuniunii Comitetului de monitorizare pentru Programul Naţional de Dezvoltare Rurală (PNDR), s-a stabilit un prim calendar al sesiunilor de depunere a proiectelor pentru unele măsuri din cadrul PNDR, stabilindu-se, totodată, şi alocaţiile indicative.
15 martie - Ziua Mondială a Drepturilor Consumatorilor
Ziua Mondială a Drepturilor Consumatorilor reprezintă celebrarea şi, mai ales, promovarea drepturilor pe care le avem, drepturi garantate prin lege.
Potrivit datelor Institutlui Naţional de Statistică (INS), inflaţia anuală a scăzut, în februarie, după trei luni consecutive de creştere, la 4,49%, de la 5,2% în ianuarie, iar rata lunară a coborât de la 1,68% la 0,2%, în condiţiile majorării preţurilor la legume, energie termică, transport urban, cărţi şi reviste.
Potrivit unui Proiect de lege, depus recent la Senat, angajatorii care încadrează în muncă şomeri din rândul bugetarilor disponibilizaţi ar putea beneficia de subvenţii. Aceasta ar urma să fie echivalentă cu contravaloarea indemnizaţiei de şomaj care s-ar cuveni fiecărui şomer.
Potrivit modificărilor aduse de Parlamentul European reglementărilor privind conturile anuale, microîntreprinderile ar putea fi scutite de obligaţia de a întocmi situaţii financiare anuale.
Sprijin financiar destinat instalării tinerilor fermieri
* În cadrul Programului Naţional de Dezvoltare Rurală (PNDR) va deveni, în curând, operaţională Măsura 112 ("Instalarea tinerilor fermieri").
* Depunerea proiectelor, când Măsura 112 devine operaţională, se face la Oficiul Judeţean de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit Bihor.
* Un solicitant al sprijinului financiar prin Măsura 112 poate depune în acelaşi timp proiecte şi pentru alte măsuri din cadrul PNDR.
