Lanurile de grâu, orz sau triticale din hotarul Diosigului stau drepte, înalte, aliniate la milimetru şi aşteaptă cuminţi să se coacă. Ieri, lanurile au fost vizitate de peste 250 de fermieri din Bihor, Satu Mare, dar şi din Ungaria care au participat la „Ziua grâului". Loturile din ferma Diosig cultivate de Agroind Cauaceu au fost însămânţate cu cele mai performante soiuri de seminţe folosite la ora actuală pe plan mondial şi stau mărturie că, atunci când agricultura este făcută de profesionişti, rezultatele sunt pe măsură.


