468 milioane lei - valoarea amenzilor aplicate de inspectorii OJPC
În perioada 20-24 iunie, inspectorii Oficiului Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor Bihor au desfăşurat 120 de acţiuni de control, soldate cu 39 sanctiuni contraventionale. Valoarea totală a amenzilor aplicate agenţilor economici s-a ridicat la 468 milioane lei.
Acţiunile de control au vizat modul de producere şi comercializare a produselor de panificaţie, respectarea securităţii utilizatorilor de echipamente electrice de joasă tensiune, de stabilire a condiţiilor de introducere pe piaţă a aparatelor electrocasnice în funcţie de nivelul de zgomot transmis prin aer, precum şi de asigurare a condiţiilor de introducere pe piaţă a aparatelor electrice şi electronice din punct de vedere al compatibilităţii electromagnetice. Amenzile ce le-au fost aplicate agenţilor economici aflaţi cu deficienţe a fost între 2 şi 60 milioane de lei, în funcţie de gravitatea abaterilor constatate, suma totală cifrându-se la 468 milioane lei. Valoarea produselor cu deficienţe depistate în urma controlului s-a ridicat, de asemenea, la 492,3 milioane lei, ele fiind legate de elementele de identificare şi caracterizare incomplete, condiţii igienico-sanitare necorespunzătoare, condiţii de păstrare şi depozitare improprii, lipsa traducerilor în limba română pentru cartea tehnică sau instrucţiunile aparatelor electrocasnice, lipsa informaţiilor privind nivelul de zgomot, certificate de garanţie cu date incomplete, lipsa marcajului de securitate, etc. În urma controalelor, inspectorii OJPC au oprit definitiv de la comercializare produse în valoare de aproape 65,7 milioane lei, constând în brânză de vaci cu termene de valabilitate depăşite, carne de vită (pentru condiţii de păstrare şi depozitare improprii) lapte praf, produs aflat la comercializarea contrar prevederilor Ordonanţei 521/832/321/2003.
În aceeaşi perioadă, la OJPC au fost înregistrate 14 reclamaţii, fiind, totodată, soluţionate 20. Cele mai multe reclamaţii au fost legate de calitatea necorespunzătoare a serviciilor (de cazare, de alimentaţie publică, apă canal, telefonie mobilă, curăţătorie, etc.) şi a produselor nealimentare (ochelari de vedere, perdele, cositoare cu fir, combină frigorifică etc.) Prin soluţionarea celor 20 reclamaţii, au fost înlocuite produse (sau s-a restituit contravaloarea produselor necorespunzătore), în valoare de 30 milioane lei.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.