Se spune că va fi altfel, de la 1 iunie a.c., când intră în vigoare, prin Ordin al Ministerului Agriculturii, Alimentaţiei şi Pădurilor, noul sistem de clasificare (gradare) a seminţelor de consum (cereale, plante tehnice şi leguminoase), care const
Economie
RECOLTA DE GRÂU, PE JUMĂTATE COMPROMISĂ
Seceta şi atacurile dăunătorilor ar putea determina scăderea recoltei de grâu a Romaniei la cel mai mic nivel din ultimii 50 de ani, ceea ce ar obliga statul să recurgă la importuri considerabile, au declarat, ieri, o serie de oficiali şi analişti cita
- 02 Iunie 2003
- Citeste
CERTIFICATE DE TREZORERIE ŞI ÎN LUNA IUNIE
Ministerul Finanţelor Publice a prelungit, până la 27 iunie, termenul de achiziţie a certificatelor de trezorerie pentru populaţie lansate la începutul lunii mai, informează un comunicat al instituţiei transmis, ieri, publicităţii. Trezoreria stat
- 31 Mai 2003
- Citeste
PIESELE ŞI COMPONENTELE AUTO VOR FI ÎNSERIATE
Compania Naţională Imprimeria Naţională (CNIN) va furniza Registrului Auto Român (RAR) plaje de serie pentru numerotarea marcajelor aplicate pieselor şi componentelor auto, se arată într-un comunicat al CNIN transmis, ieri, publicităţii. Cele dou&
- 31 Mai 2003
- Citeste
CINCI SVM ÎŞI DISPUTĂ PIAŢA RASDAQ
CINCI SVM ÎŞI DISPUTĂ PIAŢA RASDAQ Valoarea tranzacţiilor încheiate pe piaţa extrabursieră Rasdaq în cursul lunii mai s-a ridicat la 586,33 miliarde de lei (circa 18,2 milioane de dolari), iar ponderea ofertelor publice secundare a fost de 81%, potriv
- 31 Mai 2003
- Citeste
AUTOMOBILIŞTII ROMÂNI CUMPĂRĂ BENZINA CU ŢÂRÂITA
Peste 60% dintre conducătorii auto români din oraşe preferă să-şi alimenteze autovehiculele de la aceeaşi benzinărie, în timp ce doar 16,2% dintre ei aleg mai multe firme, relevă un studiu Daedalus. Potrivit studiului realizat de compania de cerce
- 31 Mai 2003
- Citeste
ÎN SISTEMUL BANCAR DICTEAZĂ ACŢIONARUL MINORITAR
Guvernul a aprobat, în această săptămână, proiectul de modificare a legii bancare 58/1998, introducând noi prevederi referitoare la modul de desfăşurare a activităţii de către instituţiile financiar-bancare. Actul normativ prevede,
- 31 Mai 2003
- Citeste
Sprijin pentru familiile monoparentale
Senatorii din Comisia pentru muncă au aprobat proiectul de Lege privind alocaţia de sprijin pentru familiile monoparentale care au în îngrijire unul sau mai mulţi copii. Pe baza acestui proiect de lege, părintele care se ocupă singur de creşterea şi edu
- 30 Mai 2003
- Citeste
GARDĂ FĂRĂ ZGARDĂ
Comisarii Gărzii Financiare vor avea avea dreptul să efectueze controale în spaţiile în care se produc, depozitează sau comercializează bunuri care intră sub incidenţa legilor fiscale şi să confişte mărfurile fabricate, transportate
- 30 Mai 2003
- Citeste
PÂNĂ LA ULTIMUL CENT PESTE 10.000 DE EURO
Demnitarii, magistraţii, persoanele cu funcţii de conducere şi funcţionarii publici vor prezenta în declaraţia de avere valoarea exactă a depozitelor şi a conturilor curente în lei şi în valută pe care le deţin, în cazul &icir
- 30 Mai 2003
- Citeste


