Începând cu această lună, Direcţia Silvică Oradea a rezolvat, din punct de vedere tehnic şi ca organizare în sistemul de lucru operativ al personalului acestei instituţii, înfiinţarea unui telefon unic pentru apeluri la servicii. Aşa cum ne-a precizat dl. ing. Io
Economie
Proiect de modificare a legii contabilităţii: Depunerea situaţiilor financiare - până la 30 iunie
* Microîntreprinderile - obligate să-şi angajeze un expert contabil sau o firmă de contabilitate. * Situaţiile financiare vor fi depuse anual, conform noilor reglementări, în cel mult şase luni de la încheierea anului fiscal. * Din 2009, situaţiile financiare ar putea
- 04 Decembrie 2006
- Citeste
Începând cu 1 decembrie, Societăţile pe acţiuni (SA) vor putea fi înfiinţate cu numai doi acţionari
Societăţile pe acţiuni (SA) vor putea fi înfiinţate, începând de astăzi, cu numai doi acţionari, faţă de cinci cât prevede legislaţia actuală, iar capitalul social minim va fi egal cu echivalentul în lei a 25.000 de euro, potrivit actului normativ care mo
- 01 Decembrie 2006
- Citeste
După aderarea la Uniunea Europeană Orizontul apropiat pentru continuarea procesului de dezvoltare economică şi modernizare
Sala Albastră a Hotelului Continental Oradea a găzduit, ieri, întâlnirea şi dezbaterea la care au fost prezenţi preşedintele Camerei Deputaţilor, Ingrid Zaarour - preşedinta Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor, Cornel Popa - deputat, Ilie
- 01 Decembrie 2006
- Citeste
De azi, intră în circulaţie bancnota de 200 de lei
O altă schimbare cu care românii vor trebui să se acomodeze va fi punerea în circulaţie a bancnotei de 200 de lei, echivalentul a 2 milioane de lei vechi. Bancnota de 200 de lei intră în circulaţie, azi, 1 decembrie, şi va avea pe avers portretul lui Lucian Blaga, iar
- 01 Decembrie 2006
- Citeste
Din decembrie, comercianţii trebuie să dea rest doar în lei noi
* Românii vor mai putea să folosească leii vechi doar până în ultima zi a acestui an, deoarece vor fi inlocuiţi în totalitate de leii noi. * Banca Naţională a României pregăteşte o circulară prin care comercianţii ar putea fi obligaţi ca, din decembri
- 01 Decembrie 2006
- Citeste
În Bihor, s-a încheiat recoltatul sfeclei de zahăr
Dacă porumbul mai este de recoltat pe aproximativ 3.700 de hectare, din cele 82.125 hectare, iată că la sfecla de zahăr s-a încheiat recoltatul, conform situaţiei prezentate, ieri, de către conducerea Direcţiei pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală (DADR) Bihor.
- 30 Noiembrie 2006
- Citeste
Până la jumătatea lunii decembrie, Vor fi publicate Normele de aplicare ale Codului Fiscal 2007
* Normele de aplicare a Codului Fiscal vor fi aprobate în şedinţa Executivului de săptămâna viitoare. *Noi obligaţii pentru micii producători de ţuică şi rachiuri din fructe, dar şi pentru producătorii de vinuri. *Normele de aplicare vor intra în vigoare
- 30 Noiembrie 2006
- Citeste
De la 1 decembrie, Tarifele la energia electrică vor creşte cu 4,72%
Tarifele la energia electrică furnizată populaţiei şi firmelor cu consum redus vor fi majorate, de la 1 decembrie, în medie cu 4,72%. Iniţial, majorarea a fost programată pentru începutul anului viitor, însă a fost devansată la 1 decembrie 2006 pentru ca produc
- 30 Noiembrie 2006
- Citeste
Direcţia Silvică Oradea pune în vânzare 4 000 pomi de Crăciun
* Pentru agenţii economici se licitează, în vederea comercializării, 530 de brazi şi 1 800 de molizi. * Persoanele fizice pot procura pomi de Crăciun şi direct de la ocoalele silvice, la un preţ mai mic faţă de cel de pe piaţă. * Anul acesta, pomii de Crăciun
- 30 Noiembrie 2006
- Citeste


