Dacă porumbul mai este de recoltat pe aproximativ 3.700 de hectare, din cele 82.125 hectare, iată că la sfecla de zahăr s-a încheiat recoltatul, conform situaţiei prezentate, ieri, de către conducerea Direcţiei pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală (DADR) Bihor. Cât priveşte cultura sfeclei de zahăr, care în judeţul Bihor a ocupat o suprafaţă de 1.785 hectare, producţia totală a ajuns, în final, la 58.013 tone, realizându-se, faţă de program, mai mult de 893 de tone. Până acum, s-a livrat spre prelucrare, la SC Zahărul Oradea, cantitatea de 47.000 de tone, diferenţa urmând a fi recepţionată direct din câmp de către fabrica de zahăr orădeană.Discutând, ieri, cu dl. ing. Florin Bisorca, directorul agricol din cadrul SC Zahărul SA Oradea, ni s-a precizat că, în 10 decembrie a.c., va fi ultima zi de prelucrare a sfeclei de zahăr din noua recoltă, după care fabrica va trece la procesarea zahărului brut din import. Până acum, de la începerea campaniei de prelucrare a sfeclei de zahăr din noua recoltă, cantitatea de materie primă adusă din judeţele Bihor, Satu Mare şi Arad totalizează 175.000 de tone, iar zahărul obţinut, până ieri, depăşeşte cantitatea de 22.000 tone.