De la 1 decembrie, Tarifele la energia electrică vor creşte cu 4,72%
Tarifele la energia electrică furnizată populaţiei şi firmelor cu consum redus vor fi majorate, de la 1 decembrie, în medie cu 4,72%.
Iniţial, majorarea a fost programată pentru începutul anului viitor, însă a fost devansată la 1 decembrie 2006 pentru ca producătorii să nu înregistreze pierderi suplimentare. Dacă avansul tarifelor ar fi avut loc în 2007, pierderile producătorilor ar fi determinat o creştere mai importantă a preţurilor pentru populaţie, arăta, la 2 noiembrie, Autoritatea Naţională de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE). Alţi factori care au contribuit la creşterea preţurilor sunt problemele înregistrate în alimentarea cu cărbune, avansul tarifelor la gazele naturale şi debitul redus al Dunării, potrivit ANRE. Cea mai recentă majorare a tarifelor la energia electrică, cu 1,85%, a avut loc la 1 ianuarie 2006. Tarifele la gaze naturale au fost majorate, la 11 noiembrie, cu 8,5%, în principal, ca urmare a majorării preţurilor pentru producţia internă. La energia termică, preţul naţional de referinţă a fost înlocuit, în acest an, cu preţuri locale de referinţă, transmise de ANRE. Preţurile locale sunt stabilite, însă, de către consiliile locale, pe baza valorilor propuse de autoritatea de reglementare.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.