Comisariatul Judeţean Bihor al Gărzii Naţionale de mediu a efectuat, în luna precedentă, 67 de inspecţii, iar pentru neregulile constatate (încălcarea prevederilor în vigoare privind protecţia mediului) a aplicat 12 amenzi contravenţionale în valoare totală
Economie
În bazinul melifer de la Valea lui Mihai Marele cules al mierii de albine din floarea de salcâm
Pentru apicultori, cel mai mare şi mai important eveniment al activităţii din acest an, cu implicaţii directe şi din punct de vedere economic, îl reprezintă culesul mierii de albine din floarea de salcâm. Spre deosebire de apicultorii din judeţele limitrofe Bihorului, av
- 11 Mai 2007
- Citeste
Pe 15 mai se trage linia: Depunerea Declaraţiei 200 - obligaţie stabilită prin lege
*Termenul limită de depunere a declaraţiilor de venit pentru contribuabilii - persoane fizice, este data de 15 mai 2007. *Din totalul celor 11.988 de contribuabili care au de îndeplinit această obligaţie, până la data de 9 mai a.c., doar 3.108 s-au conformat prevederilor l
- 11 Mai 2007
- Citeste
Cu vermorelul în livezi
Laboratorul de Prognoză, Diagnoză, Avertizare Oradea recomandă, pentru perioada 12-17 mai a.c., efectuarea de tratamente fitosanitare în pomicultură pentru combaterea mai multor boli şi dăunători. În vederea combaterii viermelui prunelor, tratamentul 1, generaţia
- 11 Mai 2007
- Citeste
Despăgubirile pentru depunerile la CEC pentru maşini Dacia va fi actualizată cu inflaţia
Ministerul Economiei şi Finanţelor va emite în 60 de zile normele metodologice pentru aplicarea legii privind despăgubirea persoanelor pentru autoturismele Dacia, valoarea despăgubirii urmând să fie actualizată cu rata inflaţiei, a declarat, joi, ministrul Economiei ş
- 11 Mai 2007
- Citeste
La Oradea, s-a deschis Expoziţia CAMEX Noutăţi şi oferte din domeniul construcţiilor şi al instalaţiilor
La Sala Sporturilor "Antonio Alexe" Oradea, s-a deschis, ieri, Expoziţia Naţională de Construcţii şi Instalaţii CAMEX - ediţia a II-a, organizator fiind ABplus Bucureşti, cu sprijinul Primăriei municipiului Oradea, iar partener oficial - DEKO Porfessional de la Policolor
- 11 Mai 2007
- Citeste
Bursa Română de Mărfuri
Licitaţii şi prin Terminalul Oradea Terminalul Oradea al Bursei Române de Mărfuri are statutul de punct de lucru în teritoriu, cu obligaţia de a comunica întocmai elementele de identitate ale instituţiei bursiere, brand, principii, misiune şi valori. Azi, 10 mai,
- 10 Mai 2007
- Citeste
Control OJPC Bihor privind încheierea contractelor de credit şi de leasing
Inspectorii Oficiului Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor (OJPC) Bihor au desfăşurat o acţiune de control privind respectarea prevederilor legale la încheierea contractelor de credit şi de leasing. OJPC Bihor a verificat patru operatori economici. La 3 dintre aceşt
- 10 Mai 2007
- Citeste
Sprijin financiar, sub formă de primă, în sectorul zootehnic
De la proiect s-a ajuns la faptă: existenţa cadrului legal prin care, în acest an, se acordă, în sectorul zootehnic, sprijin financiar, sub formă de prime, producătorilor agricoli persoane fizice sau juridice care deţin, cresc şi exploatează animale de producţie id
- 10 Mai 2007
- Citeste
Astăzi, se înaugurează la Oradea: A II-a ediţie CAMEX - noi tendinţe în construcţii şi amenajări
*Expoziţia Naţională de Construcţii şi Instalaţii CAMEX, ediţia a II-a, revine la Oradea, în perioada 10 - 13 mai, la Sala Sporturilor şi în pavilioanele expoziţionale mobile. Sisteme moderne şi performante de termoizolare a faţadelor, sisteme de învelito
- 10 Mai 2007
- Citeste


