Seminar pe probleme de protecţia naturii şi biodiversitate La sediul din Oradea al Agenţiei pentru Protecţia Mediului (APM) Bihor, va avea loc, în peioada 7 - 10 mai a.c., seminarul destinat, ca problematică, protecţiei naturii şi biodiversităţii, manifest
Economie
Extrasele de cont, eliberate cu semnătură electronică
*Depozitarul Central a definitivat procedura de eliberare a extraselor de cont în baza semnăturii electronice. Potrivit unui comunicat al Depozitarului Central, pentru început, extrasele de cont vor fi emise doar la sediul central şi la agenţiile desemnate de instituţie.
- 05 Mai 2007
- Citeste
Bursa Română de Mărfuri
Licitaţii şi prin Terminalul Oradea Terminalul Oradea al Bursei Române de Mărfuri are statutul de punct de lucru în teritoriu, cu obligaţia de a comunica întocmai elementele de identitate ale instituţiei bursiere, brand, principii, misiune şi valori. Luni, 7 mai
- 05 Mai 2007
- Citeste
Tendinţe de creştere în industrie
Potrivit estimărilor exprimate de către managerii societăţilor comerciale, se conturează pentru perioada următoare o creştere a activităţii din industria prelucrătoare. Conform Institutului Naţional de Statistică (INS), estimările evidenţiază m
- 05 Mai 2007
- Citeste
Astăzi, trezoreriile teritoriale au program normal de lucru
În conformitate cu precizările Ministerului Economiei şi Finanţelor, în data de 5 mai a.c., trezoreriile teritoriale din judeţul Bihor vor avea program normal de lucru pentru încasarea veniturilor bugetare prin decontare bancară sau numerar. De asemenea, conform
- 05 Mai 2007
- Citeste
Prevenirea efectelor consumului produselor din tutun în unităţile AP
Inspectorii Oficiului Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor au desfpşurat, recent, o acţiune tematică de control pentru verificarea modului în care sunt respectate prevederile Legii 349/2002 pentru prevenirea efectelor consumului produselor din tutun în unităţile
- 05 Mai 2007
- Citeste
Impactul solurilor acide asupra rezultatelor economice în agricultura bihoreană
* Ameliorarea stării de reacţie a solurilor - pe 5500 de hectare, în acest an, obiectiv pentru care sunt necesare fonduri de aproximativ 828000 lei (RON). * Din suprafaţa cartată, în Bihor există 93496 de hectare - teren arabil şi 141584 de hectare teren agricol cu
- 05 Mai 2007
- Citeste
Sistemul VIES - cooperare pentru taxa pe valoarea adăugată
* Persoanele care nu au depus declaraţia recapitulativă vor fi amendate cu 50 lei până la 1.500 lei (persoanele fizice) şi cu 500 lei până la 10.000 lei (persoanele juridice) Potrivit Regulamentului CE nr.1798/2003 privind cooperarea administrativă în domeniul TVA
- 04 Mai 2007
- Citeste
La Cherechiu, dezbatere profesională destinată cultivatorilor de cartof
Oficiul Judeţean de Consultanţă Agricolă (OJCA) Bihor va organiza luni, 7 mai a.c., în comuna Cherechiu, o întâlnire a fermierilor cultivatori de cartof din zonă şi a specialiştilor în domeniu din cadrul OJCA Bihor şi a centrelor teritoriale locale. A
- 04 Mai 2007
- Citeste
Bursa Română de Mărfuri
Licitaţii şi prin Terminalul Oradea Terminalul Oradea al Bursei Române de Mărfuri are statutul de punct de lucru în teritoriu, cu obligaţia de a comunica întocmai elementele de identitate ale instituţiei bursiere, brand, principii, misiune şi valori. Vineri, 4 mai
- 04 Mai 2007
- Citeste


