Parteneriatul încheiat între Federaţia Patronilor Bihor şi S.C. Progesa SRL Italia (care are înfiinţată o firmă în Oradea şi filiale în Timişoara, Cluj-Napoca şi Bucureşti), a dus la crearea, în cadrul Federaţiei Patronilor Bihor, a Departamentului Fon
Economie
TVA şi comisioane la credite sunt cheltuieli neeligibile pentru programe operaţionale
Cheltuielile efectuate în cadrul operaţiunilor finanţate prin programele operaţionale vor fi considerate eligibile dacă au fost efectuate între 1 ianuarie 2007 şi 31 decembrie 2015 şi sunt însoţite de facturi, iar alte cheltuieli, precum TVA şi comisioanele la cr
- 24 Iulie 2007
- Citeste
La 1 august, Începe vânătoarea cu reduceri de preţuri
Din 1 august şi până pe 31 octombrie, cumpărătorii pot achiziţiona marfă "la soldare". De la 1 august pînă la 31 octombrie, firmele pot desfăşura vânzări cu reduceri de preţuri, cunoscute şi sub denumirea de soldare, soldări sau solduri. Cu 15 z
- 24 Iulie 2007
- Citeste
Unităţile de alimentaţie publică - în atenţia OJPC Bihor
Inspectorii Oficiului Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor Bihor (OJPC) au efectuat verificări privind modul de respectare a legislaţiei de către agenţii economici care desfăşoară activitate în domeniul alimentaţiei publice - unităţi fast-food, restauran
- 23 Iulie 2007
- Citeste
Fonduri europene pentru creşterea competitivităţii economice
România va primi de la UE 2,55 miliarde de euro pentru implementarea Programului Operaţional Sectorial - Creşterea Competitivităţii Economice (POS CCE) şi va acoperi din fonduri bugetare diferenţa pînă la trei miliarde de euro, primele proiecte urmînd să fie lans
- 23 Iulie 2007
- Citeste
Calendarul Bursei Române de Mărfuri
Terminalul Oradea al Bursei Române de Mărfuri are statutul de punct de lucru în teritoriu, cu obligaţia de a comunica întocmai elementele de identitate ale instituţiei bursiere, brand, principii, misiune şi valori. Luni, 23 iulie, au loc: ora 10.00 - licitaţie deschis
- 23 Iulie 2007
- Citeste
Şansa unui loc de muncă
Vă prezentăm noi locuri de muncă vacante, ca o posibilitate de angajare pentru cei interesaţi, şi data până la care vă puteţi prezenta la angajatori. Informaţiile ne-au fost furnizate de către Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Bihor
- 23 Iulie 2007
- Citeste
Reactualizarea Planului Naţional de Acţiune pentru Protecţia Mediului
Propunerile de proiecte se vor depune până la finele lunii august Agenţiei Naţionale pentru Protecţia Mediului îi revine atribuţia de a coordona reactualizarea Planului Naţional de Acţiune pentru Protecţia Mediului (PNAPM), fiind cooptate şi agenţiile jude
- 23 Iulie 2007
- Citeste
Timp de două zile, la Oradea
Testarea noilor staţii automatizate de monitorizare a calităţii aerului Joi şi vineri (19-20 iulie a.c.) a fost la Oradea o comisie de specialişti pentru a verifica şi testa noile staţii fixe automate de monitorizare a calităţii aerului instalate în Oradea, sta
- 21 Iulie 2007
- Citeste
La D.G.F.P. Bihor
Canicula modifică programul de lucru cu publicul Începând de luni, 23 iulie a.c., programul de lucru cu publicul la ghişeele Direcţiei Generale a Finanţelor Publice (DGFP) Bihor şi ale administraţiilor fiscale teritoriale va fi între orele 7,30 - 11,00 şi 17 - 20
- 21 Iulie 2007
- Citeste


